Noul documentar Netflix, Conversations with a Killer: The Ted Bundy Tapes, oferă utilizatorilor șansa să pătrundă în mintea lui Ted Bundy, un renumit criminal în serie. Bazându-se pe interviuri oferite chiar de el, documentarul îl prezintă pe Bundy vorbind despre faptul că el era „un individ normal”. Filmul include de asemenea și imagini noi din timpul proceselor.
Ted Bundy a făcut o întregă Americă să tremure de frică în anii ’70. Violator, pedofil, criminal în serie și necrofil, Bundy a fost prins de polițiști abia după ce a omorât 32 de femei frumoase și închis definitiv abia după ce numărul acestora ajunsese la 35. Pare incredibil, dar abonații sunt entuziasmați de acest bărbat. Unii îl cred că arăta prea bine pentru a ucide femei.
Mulți oameni au observat că era un tip destul de atrăgător și au împărtășit părerea lor pe Twitter. „Bine, spune ce vrei, dar Ted Bundy era sexi”, „ Știu că e un criminal, dar putem spune că Ted Bundy e sexi? Vreau să spun că Efron îl interpretează”, „Era sexi, nu pot să cred că scriu asta despre un criminal în serie”, „Ted bundy era un criminal în serie, dar de ce era atât de sexi?”, sunt doar câteva comentarii care au umplut rețelele de socializare.
Reprezentanții Netflix s-au văzut nevoiți să reacționeze și să sublinieze ceea ce era deja evident: „Ted Bundy era un criminal în serie. Ridicaţi-vă standardele!”. „Am văzut o mulțime de discuții despre cât de sexi era Ted Bundy și am dori să reamintim tuturor că există o mulțime de bărbați chipeși – majoritatea nefiind condamnați pentru crime în serie”, a scris compania, luni, pe contul oficial de Twitter.
Kathy Kleiner Rubin, una dintre supraviețuitoare, crede că aceste dialoguri de pe social media sunt foarte importante pentru că ajută să înveți cum operează de fapt un criminal în serie. „Nu am o problemă cu oamenii care se uită la acest documentar, atâta timp cât înțeleg că (Ted Bundy) nu era o persoană normală”, a declarat ea pentru TMZ.
Victimele lui Ted Bundy erau femei frumoase
Nu se cunoaşte cu exactitate momentul în care Ted şi-a început înfiorătoarea serie de crime. Este posibil ca prima crimă să fi avut loc chiar la vârsta de 14 ani. Numărul persoanelor pe care Ted Bundy a mărturisit că le-ar fi omorât este de 30, dar numărul total de victime ar putea depăşi 100. În momentul în care investigatorii FBI l-au întrebat dacă numărul persoanelor pe care le-a ucis este 36, Ted Bundy le-a răspuns: „Mai adăugaţi o cifră şi veţi avea numărul corect.”
Toate crimele pe care le-a săvârşit Ted Bundy au avut ca victime fete sau femei tinere. Acesta le lovea în mod repetat cu obiecte contondente sau le strangula până când rămâneau fără suflare. Majoritatea crimelor sale au urmat două tipare. Primul şi cel mai des folosit era cel în care Bundy intra în casele femeilor în timp ce ele dormeau. Totuşi, Bundy nu se sfia nici să le abordeze şi să le atragă în maşina sa, profitând de faptul că avea un aspect plăcut şi era un tip carismatic.
După ce îşi omora victimele, acesta le abuza sexual şi le transporta într-un loc cât mai îndepărtat de locul faptei. De cele mai multe ori, Bundy se întorcea în mai multe rânduri în locul în care a ascuns cadavrele pentru a săvârşi acte de necrofilie.
Judecarea sa a început în 1979 şi s-a derulat pe parcursul a trei procese. În fiecare dintre acestea, a fost condamnat la moarte prin electrocutare. Abia zece ani mai târziu, în data de 24 ianuarie 1989, Ted Bundy a fost executat pe scaunul electric. Vestea că a încetat din viaţă a stârnit o adevărată sărbătoare în rândul oamenilor care aşteptau în faţa închisorii.
Ultimele sale cuvinte, conform ziarului Orlando Sentinel, au fost: „Transmiteţi familiei şi prietenilor mei dragostea mea.”