Nicolas Cage a cerut anularea căsătoriei după doar patru zile, după cum reiese din documentele depuse la o instanţă din Las Vegas. Dacă cererea sa nu va fi acceptată, atunci el se va adresa unui avocat pentru a divorța. Acesta ar fi al patrulea divorț pentru starul laureat cu un premiu Oscar.
Actorul în vârstă de 55 de ani a luat prin surprindere pe toată lumea când presa străină a scris despre el că s-a căsătorit la Las Vegas cu make-up artistul Erika Koike (37 de ani). Cei doi au depus actele pentru căsătorie pe 23 martie, iar în aceeași zi s-au și căsătorit. Jurnaliștii de la TMZ susțin că Nicolas Cage s-a prezentat beat la depunerea actelor, citând câteva surse prezente care au filmat scenele jenante făcute de acesta.
La 55 de ani, Nicolas Cage s-a însurat a patra oară. Mireasa seamănă leit cu ultima lui soție
Actorul American apare băut şi îi reproşează logodnicei lui că îi va lua toţi banii, în timp ce cuplul se află la Biroul de eliberare a licenţelor de căsătorie din Clark County House din Las Vegas. Cage, îmbrăcat într-o jachetă, tricou roşu şi pantaloni negri, se deplasa cu dificultate în spatele iubitei sale, cu mâinel în șolduri. La un moment dat el a ridicat vocea şi a început să strige că fostul iubit al lui Koike este traficant de droguri şi că nu vrea să mai aplice pentru obţinerea unei licenţe de căsătorie.
„Nu ţi-am cerut niciodată să faci asta”, i-a răspuns Koike pe un ton calm lui Cage, înainte ca el să zâmbească şi să o împingă uşor pe hol, spunându-i: „Haide, hai să mergem”. Sursa de la faţa locului le-a mărturisit reporterilor Daily Mail: „Ei au început să completeze formularele, iar în acest timp el striga «ea îmi va lua toţi banii» şi că «fostul ei iubit e traficant de droguri». Femeia îi tot spunea: «Iubitule, nu ţi-am cerut să faci asta»”.
Pentru că cei doi au făcut o scenă, au fost duşi într-o cameră privată şi au părăsit ulterior clădirea cu documentele proaspăt eliberate, potrivit sursei.
Motivele anulării mariajului sunt deocamdată necunoscute. Cert e că nici a patra oară nu a fost cu noroc pentru Nicolas Cage.