Nicoleta a mărturisit că şi-a dorit enorm de mult tripleţi şi că nici acest lucru nu a venit fără sacrificii. Ea a urmat un tratament cu hormoni destul de agresiv, dar până la urmă totul a ieşit conform planului.
“Nu i-am spus nimic lui Zsolt până la trei luni – numai eu, doctoriţa şi asistena ştiam. Aveam o stare de nelinişte, deoarece nu mai doream să ne entuziasmăm şi iar să se întâmple ceva negativ. La timpul potrivit, pe soţul meu l-am anunţat telefonic, iar pe sora mea am luat-o cu mine la ecografie şi nu-i venea să creadă”, a precizat Nico.
“Îmi pare rău şi acum că nu i-am spus în faţă. După ce i-am dat vestea lui Zsolt, nu am mai vorbit cu el o oră”, a continuat Nicoleta.
“Doctoriţa m-a sfătuit să renunţ la doi dintre ei, dar eu nu am vrut. Puteam să am ruptură de uter şi chiar să păţesc şi eu ceva grav.
Am stat numai în pat, nouă luni de zile, mă duceam doar la baie. Am luat în greutate 47 de kilograme şi-mi făcea injecţii în picior”, îşi mai aminteşte bruneta.
Ba mai mult, Luciu dezvăluie: “Am avut şi zona Zoster – am trăit cea mai cruntă durere pe care o poţi duce, timp de două săptămâni. De multe ori mă întrebam dacă n-ar fi mai bine să mă arunc de la etaj”.