Nine e povestea unui regizor, Guido Contini, care in pragul inceperii celui de-al noualea film descopera in mod brutal ca si-a pierdut inspiratia. Se intampla des, nimic grav pana aici. Contini imparte rezonanta numelui cu Fellini si prenumele cu personajul principal din filmul acestuia, 8 ½ – Guido Anselmi, jucat de Marcello Mastroianni. Pot trage rapid concluzia ca toate numele italiene de barbati se termina in i, dar nu o fac, asa cum aleg si sa nu vad in Nine ceea ce Rob Marshall spera sa ofere, ecranizand musicalul de pe Broadway– varianta « cu note » a subiectului fellinian.
Muzica e, ce-i drept, si e multa, insa nu e tocmai geniala. Cum nici Daniel Day Lewis nu prea are ce juca in Nine, in afara mai sus mentionatei metafizice dureri de rinichi, pe care o joaca mult si bine. Rolul nu are substanta, e doar un motiv sa mai faci o actrita laureata cu Oscar sa dea din par, sa deschida gura si sa tremure din omusor.
Nine e un film frumos daca iti place stilistica comerciala , si da, Rob Marshall stie cum sa filmeze o femeie si un decor. Nu la fel de inspirat ca in al sau Chicago, care este un fel de Nine cu poveste, cu o muzica incomparabil mai catchy si o coerenta vizuala pe care Nine nu o are. Ce ramane atunci din noul film al lui Marshall ? Dupa cum am zis, daca filmul nu duce lipsa de ceva, acel ceva se traduce prin femei si Oscaruri cat sa scufunzi un vapor. Aproape toata distributia are cate un premiu al Academiei pe raftul de deasupra semineului iar Penelope Cruz poate deja sa faca loc si pentru un al doilea, fiind nominalizata in 2010 chiar pentru rolul din Nine. Pe merit zic eu – este poate singurul personaj viu din film, singurul care evolueaza, care are o poveste si al carei cantec a facut cativa barbati din sala sa largeasca gulerul de la camasa.
Kate Hudson si Fergie de la Black Eyed Peas au si ele un cantec bun, energic si bine coreografiat desi personajele lor sunt puse sa fie. Cum pusa cu mana e si Sophia Loren, mama italiana universala, care in ciuda imaginii de vesnic tanara la aproape 80 de ani, in Nine arata cam dincolo de posibilitatile de retusare ale tehnicii moderne. Mai incap si Nicole Kidman, vesnic diva si Judy Dench, al carei moment de cabaret esueaza jenant, atat coregrafic cat si muzical.
O mentiune finala pentru Marillon Cotillard, sotia regizorului din film, fina, emotionanta, franceza 100%, singura care de altfel are ocazia sa cante de doua ori. « Iti multumesc ca mi-ai amintit ca nu sunt speciala » spune Luisa, personajul lui Cottilard, si replica poate avea valoare de metafora pentru tot filmul lui Marshall.