Tabu
PEOPLESlider

Noul album Adele, explicații despre divorțul cântăreței

Adele spune că noul ei album a fost înregistrat pentru a-l ajuta pe fiul ei, în vârstă de nouă ani, să înțeleagă de ce ea și tatăl său au divorțat, relatează BBC.

„Am vrut să îi explic prin această înregistrare, când va avea 20 sau 30 de ani, cine sunt și de ce am ales în mod voluntar să îi schimb întreaga viața, în căutarea propriei mele fericiri”, a declarat vedeta pentru Vogue. „Asta l-a făcut foarte nefericit. Și este o adevărată rană pentru mine, pe care nu știu dacă voi putea să o vindec vreodată”, a adăugat ea.

Adele apare pe coperta revistei Vogue

Superstarul pop, în vârstă de 33 de ani, a acordat interviuri separate edițiilor britanică și americană ale revistei Vogue – primele din ultimii cinci ani – în timp ce se pregătește să lanseze cel de-al patrulea album, foarte așteptat.

Albumul se va intitula „30” – care este vârsta la care s-a căsătorit cu partenerul ei Simon Konecki, pe care apoi l-a părăsit.

Întreaga mea viață s-a destrămat și nu am avut niciun avertisment în acest sens.

Adele

Marți, 5 octombrie, ea a publicat un scurt fragment din viitorul ei single, intitulat Easy On Me, care va fi lansat integral vineri, 15 octombrie.

În ciuda rapoartelor anterioare potrivit cărora cântăreața s-a căsătorit cu Konecki în 2016, ea a declarat revistei că nu s-au căsătorit până în 2018. „Cronologia pe care presa o are despre relația mea, despre căsătoria mea, este de fapt complet greșită”, a spus ea. „Ne-am căsătorit când aveam 30 de ani… și apoi am plecat”. Ea nu a dezvăluit cât timp a trecut până când s-au despărțit, dar a spus: „Nu a fost foarte mult timp”. Cererea de divorț a fost depusă în 2019, scrie BBC.

Pur și simplu nu mai era potrivit pentru mine”, a explicat ea. „Nu am vrut să ajung ca mulți alți oameni pe care i-am cunoscut. Nu eram nenorocită, dar aș fi fost nenorocită dacă nu mă puneam pe primul loc. Dar, da, nu s-a întâmplat nimic rău sau ceva de genul acesta.”

ARTICOLE SIMILARE

FOTO Rihanna – noua imagine a parfumului emblematic J’Adore de la Dior 

Andreea Damian

Blackpink e prima trupă K-pop care s-a alăturat clubului celor cu miliarde de vizualizări pe YouTube

realitatea

De ce probleme de sănătate suferă Dana Rogoz după naștere

Tabu Tabu

Ce este metoda Mizoguchi și cum vă poate îmbunătăți postura

Tabu Tabu

Andreea Bănică a avut un șoc când și-a văzut fiica vopsită prima oară

Tabu Tabu

Revoluția sutienelor – nu se mai poartă modelele Push-up, în 2018 este la modă confortul

realitatea

Scrie un comentariu