Tabu
lifestyle

Însuratul Mark Owen și cele 10 aventuri ale sale

Componentul trupei Take That, Mark Owen, a mărturist aseară că și-a înșelat soția de cel puțin zece ori. Cântărețul a făcut aceste dezvăluiri senzaționale, în premieră, sperând astfel că va putea să aibă parte de un nou început cu Emma.

"Ea mă iubește și eu am dezamăgit-o. Îmi pare foarte rău. Am fost un idiot, un tâmpit, un bou și încă multe altele. Este vorba despre mine și greșelile mele. Nu este vina nimănui altcuiva", a încercat să se justifice Mark.

Toate cele zece aventuri ale cântărețului s-au petrecut după ce a cunoscut-o pe Emma, în urmă cu cinci ani. Cei doi s-au căsătorit anul trecut și au împreună doi copii. Una dintre aventuri, cea cu Neva Hanley, account manager, s-a desfășurat cam pe toată perioada relației lui Owen cu soția sa. Celelalte nouă relații extraconjugale au fost aventuri de o noapte în timp ce Take That se afla în turneu.

"Nu știu câte au fost. Vreo zece", a mărturisit Mark apăsat de vină, deși susține că i-a fost fidel Emmei de când s-au căsătorit. "Am purtat mereu această vină după mine. A fost tot timpul acolo", a mai adăugat Owen.

ARTICOLE SIMILARE

Mihaela Rădulescu, la casa noua cu Dani Otil!

Ricky Martin, alaturi de gemenii sai, pe coperta PEOPLE

realitatea

Cristina de la Impact a devenit mamica de gemeni! Vezi cum arata bebelusii

Forță și feminitate – 5 piese ce nu pot lipsi din garderoba ta

Tabu Tabu

Ştii care este actorul cu cele mai mari încasări din istorie? Sigur nu!

realitatea

Oana Zăvoranu O FACE PRAF pe Raluca Pastramă: ”Piciorul ei face CÂT PEPE TOT”

Scrie un comentariu