Tabu
LIFESTYLESlider

Natalia Vodianova a lansat o aplicație de somn pentru insomniaci

Natalia Vodianova, model și antreprenor în tehnologie, a lansat o aplicație care te ajută să dormi mai bine. Se numește Loóna și ar trebuie să fie de mare ajutor insomniacilor.

Ce îi mai rămâne de făcut unui supermodel care a strâns peste 70 de coperți Vogue dacă nu o aplicație de somn? În cazul Nataliei Vodianova, se adaugă rolul investitorului în CV, alături de angajamentul său filantropic cu Fundația Naked Heart, care oferă o rețea de sprijin copiilor defavorizați sau orfani din Rusia și din alte țări.

Împreună cu partenerul ei de afaceri Timon Afinsky, Vodianova, în vârstă de 38 de ani, a finanțat mai multe aplicații din 2015 , cu un interes deosebit în cele care se ocupă de sănătatea femeilor și a copiilor. Printre cele mai de succes proiecte ale celor doi se numără Little Tummy, care vă permite să cumpărați alimente pentru copii la un preț accesibil; Elbi, o platformă prin care puteți dona organizaților de caritate pe social media; și Flo, un calendar menstrual.

Și acum, într-un moment în care ne îngrijorăm din ce în ce mai mult, Vodianova și Afinsky lansează Loóna, o aplicație creată special pentru a ne ajuta să dormim mai bine, toată noaptea. Concepută de Andrew Yanchurevich, Dmitry Doryn, Sergey Gonchar și Eugene Nevgen, Loóna explică cum să creezi un somn de noapte care să combine tehnici de relaxare bazată pe activități (cum ar fi colorarea) cu povestiri vizuale și auditive.

„Loóna” este creată pentru oameni ca mine. Când sunt ocupată, îmi este greu să mă odihnesc și să meditez. O voce calmă te ghidează prin meditație, astfel încât să nu trebuiască să te gândești prea mult, dar în același timp să simți un sentiment de realizare. Ea te invită să „pictezi” un peisaj și îți spune o poveste care îți va absorbi ușor mintea, astfel încât să poți scăpa în lumea somnului.”, spune Natalia pentru Vogue.

Cu ce este diferită „Loóna” de alte aplicații de somn de pe piață?

„Este unică deoarece face apel la multe simțuri și sentimente în același timp – imagine, sunet, relaxare, mulțumire. Există, de asemenea, un singur peisaj de colorat, așa că nu mai există o opțiune pentru cei care simt nevoia constantă de a face mai mult. Trebuie să știți în prealabil că lucrați mental pentru a vă liniști și a vă pregăti pentru somn.”, a adăugat modelul.

ARTICOLE SIMILARE

Mădălina Ghenea, apariție sexy și controversată după despărțirea de iubitul miliardar

Tabu Tabu

Melania Trump s-a săturat să fie Prima Doamnă a Americii

Andreea Damian

Momentul perfect sa te angajezi – 600 de joburi pentru Juniori la nivel national

realitatea

Gina Pistol, primul mesaj după ce a născut. Nu și-a putut reține lacrimile

Andreea Damian

Petrică Mîțu Stoian a murit. Cum și-a prezis sfârșitul

Andreea Damian

Acest chelner miaună la tine dacă îi atingi prea mult urechile

Andreea Damian

Scrie un comentariu