Scriitorul Michel Houellebecq si-a castigat un public enorm ironizand la sange generatia revolutionara de hippioti si saizecioptisti francezi.
Nu atat pentru ce-au facut atunci, pentru eliberarile de tot felul, sexuale sau politice, cat pentru ruinele care sunt acum, oameni ramasi infipti in idealuri ridicole care se potrivesc doar cu tenul bine intins si cu intreaga mitologie contemporana a tineretii revolutionare.
Una e sa fii flower power si eliberator sexual si sa-ti arati corpul nud la 20 de ani, alta e sa insisti in lupta pentru eliberare cu sanii in vant la 60 de ani. Nebunia e simpatica, dar mai sunt si alte stari simpatice pe lumea asta. Una e ca parintii tai sa fi fost hipioti candva, alta e sa te bata la cap si acum cu sloganuri vechi de 40 de ani. Cele mai plicticoase clisee ale lumii noastre sunt: „fii tu insuti” si „urmeaza-ti chemarea interioara”. Nu-mi place ideea de „parinte modern”.
Relatia dintre parinti si adolescenti
Nu-mi plac, evident, nici apucatii ultraconservatori care ar vrea sa-si tina odraslele intr-o sclavie perpetua. Dar primii sufera de una dintre cele mai grave boli ale mileniului: lipseste simtul ridicolului. O mama care se imbraca dupa tendintele care o obsedeaza pe fiica sau un tata care vrea sa fie cool dupa criteriile fiului, iata doua imagini patologice ale relatiei parintilor cu adolescentii care le cresc in casa.
Doua mitologii ridicole se bat cap in cap. Pe de o parte, adolescentii sunt bombardati cu mesaje precum „trebuie sa fii nebun, revolutionar, macar cat esti tanar!”. De parca spiritul critic si sensibilitatea ar fi direct proportionale cu varsta. Pe de alta parte, adultii sunt scosi din jocul erotic, din jocul seductiei, al divertismentului, pentru simplul fapt ca mainstream inseamna tinerete.
Si asa ajung adolescentii sa se simta neimpliniti daca nu-s „nebuni”. Iar parintii ajung sa se simta batrani daca nu-s nebuni ca-n tinerete. Adultii care vor sa fie adolescenti nu sunt doar nostalgici, ci se afla in incapacitatea ridicola de a-si camufla dorinta de a le lua locul copiilor lor. Evident, sunt multi varstnici simpatici, pe care-i simti ca la prima tinerete.
Dar cei mai tineri batrani pe care i-am intalnit n-aveau nici piercing-uri, nici bentite peste par lung carunt, nici nu iti faceau educatie sexuala hodoronc-tronc. Doar si-au conservat extrem de bine vioiciunea spiritului, spiritul critic, s-au eliberat cat au putut de balastul prejudecatilor. Sa te incapatanezi sa cauti tot timpul elixirul tineretii poate fi cea mai dreapta cale catre o imagine perfecta de adult penibil.