O analiză genetică a peste jumătate de milion de persoane a arătat că nu există o „genă gay”. Studiul, publicat în revista științifică Science, infirmă definitiv o ipoteză apărută în anii ’90, potrivit căreia ar exista o „genă gay” ce ar fi la fel de previzibilă ca aceea care influenţează culoarea ochilor.
Asociația GLAAD a declarat că studiul a confirmat că nu există „niciun grad concludent în care natura sau educația au influențat modul în care se comportă o persoană homosexuală sau lesbiană”.
Cercetătorii au scanat genomii – întreaga componentă genetică – a peste 500.000 de indivizi. Participanții au fost, de asemenea, întrebați dacă au exclusiv parteneri de același sex sau și parteneri de sex opus.
Cercetătorii de la Harvard și MIT au concluzionat că genetica ar putea reprezenta între 8 și 25% din comportamentul sexual al unei persoane, atunci când este luat în considerare întregul genom. Cinci variante genetice specifice s-au dovedit a fi asociate în special cu acest comportament.
Imposibil de prezis
Ben Neale, profesor asociat la Universitatea Harvard şi Massachusetts Institute of Technology (MIT), care a lucrat la studiu, a declarat: „Genetica reprezintă mai puțin de jumătate din această poveste pentru comportamentul sexual, dar este încă un factor contributor foarte important (…) Nu există o singură genă homosexuală și un test genetic pentru a vedea dacă o relație între două persoane de același sex nu va merge. Este de facto imposibil să prezici orientarea sexuală a unei persoane după genomul ei”.
„Este un comportament complex, în care genetica joacă un rol, dar probabil într-o manieră minoritară. Efectul factorilor de mediu există, dar nu am reuşit să îl măsurăm cu exactitate”, a adăugat Fah Sathirapongsasuti, cercetător care publică articole pe 23andme.com, un site dedicat testelor ADN, şi care a contribuit la realizarea noului studiu furnizând profilurile genetice ale clienţilor (voluntari).
Partea principală a analizei a fost realizată pe bărbaţi şi femei incluşi în banca britanică UK Biobank, în majoritate de origine europeană, care au răspuns la întrebarea: „Aţi avut deja o relaţie sexuală cu o persoană de acelaşi sex?”.
Autorii sunt conştienţi că acesta este un subiect delicat, iar cei doi cercetători menţionaţi au reamintit că sunt ei înşişi gay. Dorind să evite orice interpretare eronată, ei au mers până într-acolo încât au consultat asociaţii LGBT în privinţa modului în care ar trebui să comunice rezultatele studiului, pe care le-au rezumat pe un site special – geneticsexbehavior.info.
Asociaţia americană GLAAD a salutat acest studiu ce a confirmat că „a fi gay sau lesbiană este o parte naturală a vieţii umane”.
1 comentariu