Cele mai frumoase amintiri pe care le am din marile orașe ale lumii sunt dintre cele ce nu pot fi cumpărate cu bani. N-au legătură cu lucrurile noi pe care le-am văzut, cu muzeele sau librăriile preferate, nici cu magazinele sau cafenelele în care m-am răsfățat.
În orice oraș în care am rămas mai mult de trei zile, am găsit un loc în care m-am reîntors ca să stau și să privesc oamenii care trec pe stradă, să mă adie vântul și să mă gâdile soarele. Să pară că se oprește timpul și că locuiesc în poveștile altora, în (ne)liniștea altora. Toate locurile astea sunt spații deschise, unde te poți întinde pe iarbă.
Deși locuiesc aici de 15 ani, n-am în București un loc numai al meu de zăcut la soare, pe iarbă. Åžtiu mai multe parcuri în care citesc sau mă uit la copiii care se joacă, pe limba lor, în lumea lor, dar n-am niciun loc într-o piață mare a orașului în care să stau în liniște ca să-i simt viața.
Nicăieri în lumea asta — la Paris, Londra, Los Angeles sau Roma — nu m-a certat nimeni că mă așez pe iarbă și mă relaxez. În alte orașe ale lumii asta e normalitatea, la noi e o atitudine care e privită straniu atunci când nu e apostrofată de gardienii publici. În alte orașe ale lumii, spațiul verde – natura – e un companion obișnuit.
Despre această normalitate vorbim în cea de-a doua ediție eco a revistei Tabu, despre cum să ne reîmprietenim cu natura, despre micile gesturi pe care le putem face ca să fim responsabili cu ce și cât consumăm, despre bunul-simț care are și forme ecologice, cum are și moda hainele care respectă nu doar natura, ci și pe cei care le fabrică.
Nimic din ceea ce veți citi în paginile următoare nu are un ton militantist. Nu credem în așa ceva. Credem în bunul-simț al fiecăruia dintre noi și în respectul pentru cei din jur, când asta înseamnă și apa din lacuri, copacii din pădure sau animăluțele pe care am putea să le știm doar din cărți sau de la zoo. Într-o discuție la ședința foto pentru acest număr, Mihaela Rădulescu a exclamat „Nu vreau să schimb lumea” și a continuat explicând de ce perseverează cu mesaje ecologice (vezi pagina 70). Eu rezum totul la două cuvinte: „Îmi pasă!“
Dacă spuneți asta în gând, măcar o dată, parcurgând revista, înseamnă că ne-am atins scopul.