Tabu
BEAUTY

Nuanțe de păr naturale ideale pentru sezonul rece

Cum era vorba aia veche care spunea că iarna nu este ca vara? Da, da, fix așa…cum iarna nu este ca vara tot la fel, în sezonul rece, schimbăm și adaptăm culoarea părului la vremea de afară dar urmărim și tendințele internaționale care ne spun ce nuanțe de păr se poartă în acest sezon.

Avem sfaturi și tendințe pentru toată lumea așa că dragi blonde, brunete, șatene și roșcate, haideți să vedem cum ne adaptăm nuanța părului pentru sezonul rece sau, de ce nu, poate chiar facem o schimbare radicală și trecem pe altă culoare de păr.

Sfaturi pentru brunete

Odată cu venirea sezonului rece brunetele trebuie să renunțe la negrul acela profund și să-și imblânzească nuanța de păr. Cum se face această îmblânzire? Simplu. În frumosul brunet se adaugă nuanțe de “caramel” și nuanța astfel obținută va îmblânzi și trăsăturile feței și le va aduce în constrast cu recele iernii.

Haideți să dau și o veste bună pentru toate iubitoarele cafea și nu numai pentru ele. Nunațele de brunet-cafeniu, acea nuanță superbă a cafelei băută la prima oră din zi este abordată de mulți stiliști internaționali pe durata sezonului rece. Știți care este cea mai bună parte atunci când vorbim de brunetul cu nuanțe cafenii? Se potrivește oricui și este foarte ușor de întreținut. E bună vestea asta, nu-i așa?

Dacă am vorbit despre cafea atunci să vorbim și despre ciocolată și anume despre brunetul ciocolatiu. Multe femei ar spune că este banal dar credeți-mă, există atâtea nuanțe de ciocolată pe lumea asta încât nu cred să existe vreo persoană care să fie dezavantajată estetic dacă alege să-și vopsească părul într-o profundă nuanță de brunet ciocolatiu. Este o culoare de păr care arată mereu opulentă, distinsă, specială și…mereu sexy.

Sfaturi pentru roșcate

Cu roșcatele treaba este puțin mai complicată. Se știe că părul roșcat înăsprește trăsăturile și ne adaugă câțiva ani pe chip. Știu, nu este nimic grav în asta pentru că, până la urmă, totul ține de atitudinea fiecăruia. Apare o mică problemă în sezonul rece când lumina de afară nu mai avantajează aproape pe nimeni și totul pare tern și trist. Ca să compensăm aceste probleme se recomandă ca roșcatele, pe timpul iernii, să adopte nuanțe calde de roșcat – portocaliu și absolut toate nuanțele de arămiu. Cu o podoabă capilară vopsită în nuanțe de roșcat arămiu vor fi cu adevărat avantajate femeile cu tenul deschis la culoare.

Sfaturi pentru blonde

Cât de mult îmi place că am ajuns să vorbim și despre blonde! Aici, totul este mai lejer la capitolul nuanțe și tonuri dar iubesc de nu mai pot recomandările care se fac pentru blonde în sezonul rece. Cumva, la blond există o adevărată antiteză. Se recomandă extremele.

Pe de o parte se poartă blondul acela ultra-deschis care te face să arăți ca o păpusă Barbie (să nu uitați de atitudine dacă vreți să fiți o Barbie autentică) dar și toate nuanțele de blond închis care te fac să arăți precum o divă coborâtă de pe coperta marilor reviste de styling.

Oricum, înainte de a alege nuanța de blond cu care să vă vopsiți trebuie să determinați ce ton sau ce subton are pielea ta. Știi cum îți dai seama dacă ți se potrivește blondul închis, cu nuanțe de caramel sau blondul deschis și rece? Uită-te la venele care se întrevăd prin piele. Dacă venele tale sunt albastre atunci tonul pielii este rece și atunci poți alege cu cea mai mare încredere un blond deschis, platinat sau chiar gri.

Dacă venele tale sunt verzi-albăstrui atunci tonul pielii tale este un ton cald și este bine să mergi pe nuanțe de blond închis…gândește-te la miere, caramel sau alună.

În sezonul rece cele mai opulente nuanțe de blond închis care merită încercate de către toată lumea sunt: blond închis cenușiu, blond închis arămiu, blond închis caramel și blond închis nisipiu. Ia spuneți, care dintre ele vă face cu ochiul cel mai mult?

ARTICOLE SIMILARE

Anca Lungu, şedinţă foto în luna a şasea de sarcină

Produsele de beauty pe care nu trebuie să le depozitezi niciodată în baie

Andreea Damian

Uite CÂT MĂNÂNCĂ frumoasa CATRINEL MENGHIA, dar arată AŞA!

Nails art: culori la modă pe care să le adopți în această vară pentru a-ți pune în valoare picioarele

Andreea Damian

Aromele toamnei de la Lush

realitatea

Hawaii interzice loţiunea de plajă ca să protejeze coralii

Andreea Damian

Scrie un comentariu