Tabu
PEOPLESlider

O actriță de pe Broadway a locuit zeci de ani în acest apartament din New York

S-ar putea spune că Patricia O’Grady, o actriță de pe Broadway, a trăit cea mai mare parte din viață într-o cocină. Numai așa s-ar putea descrie minusculul apartament pe care artista l-a închiriat în centrul New York-ului pentru doar 28 de dolari. Aflat într-o zonă exclusivistă a metropolei americane, apartamentul cu două camere a fost refugiul acesteia timp de mai bine de jumătate de veac.

Patricia O’Grady s-a mutat la New York City în anul 1955. Visul ei era să devină actriță.  Când ea și prietenii ei au ajuns în New York, nu știau unde vor locui. Aceștia au început să caute o locuință de închiriat și au găsit un apartament cu 2 dormitoare, situat la ultimul etaj al unei clădiri cu patru etaje, și l-au luat. Plăteau doar 16 dolari pe lună, cu condiția să asigure curățenia în clădire.

Patricia a rămas în apartament chiar și după ce prietenii ei au plecat. A locuit în imobil până când și-a dat ultima suflare, în luna martie a acestui an, la vârsta de 84 de ani. O’Grady a fost ucisă într-un accident de mașină în 12 martie, în timp ce se plimba liniștită. Ea locuit în condiții mizere, fără căldură și fără apă caldă, timp de peste 63 de ani, iar chiria ei nu a depășit niciodată 28 de dolari pe lună.

Ultimul proprietar al clădirii a fost șocat să audă că unul dintre chiriași plătește o chirie lunară atât de mică. De obicei, pentru zona respectivă, imobilele se închiriază pentru 5.000-7.000 de dolari, potrivit unui agent imobiliar din Manhattan.

Patricia O’Grady a avut o carieră actoricească de succes pe Broadway. Cea mai cunoscută piesă a sa este „Macbeth”, dar a jucat și pe micul ecran, în serialul „As The World Turns”. A avut un rol important și în filmul artistic „Taxi Driver”. Patricia a fost de asemenea studentă a școlii de actorie The Actors Studio și acceptată în clasa Utei Hagen.

ARTICOLE SIMILARE

Simona Gherghe a ajuns pe mâna medicilor italieni, în timpul vacanței

Andreea Damian

Prostitutia – un drept?

realitatea

Motivul ciudat pentru care Kristen Bell poartă mănuși la piscină

Andreea Damian

KuToo, o campanie împotriva obligativităţii purtării tocurilor înalte la serviciu

Andreea Damian

Reteta de toamna – supa crema de dovlecei

realitatea

Bella Hadid, detronată! Ea este cea mai frumoasă femeie din lume, conform științei

Andreea Damian

Scrie un comentariu