Era o zi de vara sufocanta si eu aveam chef de vizite in aer liber. Am ajuns la fantana de la Universitate, unde stiam ca prietenii mei filmau ceva. Mi-am pus o cafea si am inceput sa salut oamenii. Cu totii dadeau semne se sufocare, dar profesionalismul ii impiedica sa se planga. Cuminti si cu sticluta de apa in mana, asteptau sa se dea motor.
Pauzele insemnau glume multe, relaxare si un prilej bun pentru mine sa aflu pentru ce film transpira lumea. M-am dus la S, unul dintre protagonisti:
Auzi, cum se cheama filmul asta?
Cea mai fericita fata din lume, mi-a raspuns el, uitandu-se fix in ochii mei.
N-as putea sa explic de ce, dar eu am insistat. Serios, cum se cheama filmul?
El, calm: Cea mai fericita fata din lume.
Eu, nervoasa: Hai ca ma scoti din sarite. Lasa ca aflu eu singura.
M-am dus sa-mi mai pun o cafea si sa-mi aprind o tigara. Pe masutza cu bunatati (cafea, apa, ceva de rontzait) am vazut un callsheet (adica programul zilei de filmare. Ce secvente se filmeaza in ziua respectiva, ce actori joaca, la ce ora incepe filmarea, la ce ora au ai senzatia ca vor termina, etc). Mi-am aruncat ochii pe foaie si am citit: Ziua 15 de filmare, Cea mai fericita fata din lume. Ups! Chiar asa se chema filmul.
Ca o fata desteapta ce sunt, am depasit momentul si m-am dus in apropierea camerei sa mai aflu si eu ce se intampla. R. m-a vazut si a decis spontan ca trebuie sa apar in secventa cu pricina. M-am opus rusinata, dar n-am avut castig de cauza. Treaba parea simpla! Eu si rochita mea albastra trebuia sa stam in stanga camerei si sa trecem prin fata ei atunci cand confetti-urile sareau in aer. Dupa prima dubla s-a decis ca trebuie sa ma prefac ca vorbesc la telefon in timp ce merg. Dupa a doua, trebuia sa ma si mir de ceea ce vedeam. Dupa a treia, era musai sa stationez 2 secunde si apoi sa-mi vad de drum. Dupa a patra, deplangeam deja meseria de actor. Dupa a cincea, s-a stricat camera!
Imi parea un pic rau pentru ei ca au probleme tehnice, dar eu scapasem. Fericita si epuizata, m-am dus sa beau apa impreuna cu C. Ei i-a sunat telefonul si eu am ascultat conversatia. Era o doamna de la figuratie, care vroia sa stie de ce nu a mai fost folosita la filmare si daca blonda aia in rochie albastra este de vina. M-am rusinat pentru a doua oara intr-o ora si am decis ca ar fi mai bine sa plec.
Azi am aflat ca am picat la montaj. Pacat! Mare pacat!