Tabu
lifestyle

O iubită necunoscută a lui Mihail Sebastian se destăinuie

Cea care le-a făcut odinioară cunoștință, spune Nadia Lacoste, a fost chiar Leny Caler, frumoasa și năzuroasa actriță care l-a chinuit mulți ani pe Mihail Sebastian cu dorința ei mereu schimbătoare de a-i fi iubită. Nadia, pe atunci Mărculescu, avea 17 ani, era fiica directorului pe Europa al Standard Oil și se furișa de acasă la teatru, căci în acest domeniu își vedea viitorul: „Pe mine m-a pasionat nu ca să fiu actriță, ci regizor.

Pentru a fi actriță mă gândeam că trebuia în primul rând să fii frumoasă, apoi să ai talent, iar eu eram departe de toate astea“. Nu cunoștea pe nimeni în lumea teatrului, dar iarba fiarelor cu care i-a deschis fără greș ușa, căci ce actor ar fi putut să-i reziste, a fost un aparat de fotografiat. Lucru rar la debutul anilor ’40, cu aparatul de fotografiat primit cadou le făcea poze actorilor, pe care li le oferea așteptându-i la ieșire sau li le lăsa cu discreție la portar.

Așa a cunoscut-o și pe Leny Caler, diva: „Leny exagerează un pic când vorbește de mine în jurnalul ei, probabil prin natura meseriei sale e un pic mai dramatică“. Leny Caler a ținut un jurnal cât se poate de intim, în care-și nota în detaliu actorii, regizorii sau scriitorii care treceau prin sufletul ei, dar și Mihail Sebastian îi trecea cu suferință în revistă relațiile în jurnalul său.

Nadia Mărculescu restabilește adevărul pe care Leny Caler l-a lăsat lumii despre ea în jurnalul ei – „Nimic nu e adevărat din ce spune ea aici“ – și-i povestește trimisului revistei ,,Tabu’’ la Paris zâmbind și privind în gol, cum, după ce l-a rugat pe George Vraca să o prezinte lui Mihail Sebastian, a ajuns la Leny Caler care a invitat-o la ceai în ziua în care fusese invitat și el: „Eram foarte emoționată, el a venit mai târziu, iar când l-am văzut mi-a tremurat inima“. Citise „Jocul de-a vacanța“ și, când a terminat de citit „Accidentul“, începuse să-i scrie: „Dragă domnule Sebastian, nu caut mobilul pentru care îți scriu, n-aș găsi nici unul valabil, ci numai entuziasmul celor 17 ani ai mei…“.

Seara aceea a dus-o unde nici nu se gândise. Toți ceilalți au plecat la film, Mihail Sebastian s-a oferit să o conducă acasă: „Era octombrie 1940, iar eu făceam ceva complet diferit de fetele de vârsta mea. Mergeam la șosea, la el în garsonieră, pe Victoriei, acolo unde lucra; iar eu stăteam în fața lui pe un scaun. M-am îndrăgostit de el imediat“. Timp de o lună s-au văzut aproape în fiecare zi: „Eu nu ieșeam deloc pe vremea aceea, prima dată când au venit la noi prietenii de la școală la mine fusese în același an, iar în cameră erau tata, mama sau bunica.

Așa erau siguri că nu se întâmpla nimic“. De teama nemților, părăsește România împreună cu familia în decembrie 1940, luând cu ea în America și cărțile lui Mihail Sebastian, pe care le mai are încă în bibliotecă, și albumele cu fotografiile făcute actorilor. În America, Nadia Mărculescu este admisă la Wellesley, renumit colegiu pentru fete din Cambridge, Massachusetts, unde au studiat și Madeleine Albright și Hillary Clinton.

„Am făcut Åžtiințe Politice, la vremea respectivă voiam să intru în Congres, voiam să fiu politician. Am încercat să intru și la revistele «Time» și «Newsweek» ca reporter, dar ei îmi ofereau imediat doar posturi de documentaristă sau de secretară. Mi-au zâmbit și mi-au spus că o femeie nu va fi niciodată reporter, oricare ar fi evoluția mea în interiorul redacției“, povestește Nadia Mărculescu despre sexista Americă, unde, după ce absolvise o școală prestigioasă, nu putea spera decât la un post de secretară sau să se mărite cu un absolvent de Harvard.

Găsește la Hollywood un post de recepționeră la cabinele de machiaj ale studiourilor MGM, unde la 6 dimineața veneau Katherine Hepburn, Greta Garbo și Grace Kelly. Era deja sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, iar corespondența cu România era din nou posibilă, căci legăturile fuseseră tăiate de naziști de cum fuseseră primiți la putere în România.

Nadia Mărculescu spune că sentimentele lui Mihail Sebastian au crescut în corespondența dintre ei mai mult decât în luna pe care o petrecuseră împreună: „El mă lua ca pe un copil, îmi zicea mereu că e prea bătrân pentru mine. Credea că la 17 ani te înamorezi de actori, scriitori. Îți plac, dar îți trece. De altfel, el prefera femei mai mature, actrițe“. În primăvara lui 1945, Nadia Mărculescu îi trimite o telegramă lui Mihail Sebastian, la care nu primește nici un răspuns: „Îmi spuneam că a uitat sau că a trecut peste povestea noastră“.

Mihail Sebastian a murit pe 29 mai 1945, lovit de un camion în vreme ce traversa strada. Abia în august 1945, când se întoarce în vacanță, acasă la New York, părinții săi i-au spus: „Ei știau că a murit, dar nu mi-au spus nimic ca să fie cu mine când îmi dau vestea“. Peste mulți ani, Nadia Mărculescu a aflat că Mihail Sebastian primise telegrama trimisă de ea din America cu două săptă-mâni înainte de a muri: „M-a consolat enorm, era important pentru mine că Mihail a aflat înainte să moară că nu îl uitasem și că aveam planuri împreună cu el“. Avea 70 de ani când a ajuns la mormântul primei ei dragoste, ca să sădească un liliac.

Omul din umbră al renumelui Monaco

La zece ani de la moartea lui Mihail Sebastian, Nadia Mărculescu se căsătorește cu șeful birourilor MGM din Paris, Robert Lacoste, și acceptă să devină coordonatorul biroului de presă al casei princiare a Monacoului. Principatul era cunoscut drept paradis fiscal și locul unde se jucau sume uriașe în cazinouri. Principele Rainier și proaspăta sa soție, Grace Kelly, doreau să-i recapete bunul nume, ceea ce au reușit cu ajutorul Nadiei (foto, în dreapta prințului Albert). Slujba a deținut-o timp de 50 de ani și aproape tot ce reprezintă Monaco în prezent i se datorează ei și bunei sale comunicări cu presa.

ARTICOLE SIMILARE

Joaquin Phoenix a bătut un spectator

realitatea

Actorii către IMDB: “Nu ne mai postați data nașterii”

realitatea

5 locuri romantice unde să petreci Valentine’s Day

Andreea Damian

Noi cursuri de dans contemporan la CNDB

realitatea

Scarlett Johansson, cerută de nevastă prin SMS

realitatea

Pamela Anderson la plaja

realitatea

Scrie un comentariu