Charles de Gaulle, Juliette Gréco, Charlie Chaplin, Arletty…Într-un film plin de nostalgie și cu un simț măsurat al ironiei, regizorul ucrainean Serghei Loznitsa readuce la viață seratele luxoase de la Opéra Garnier din Paris. În premieră pe 2 decembrie, cu ocazia zilei de naștere a artistei Maria Callas.
19 decembrie 1958. Parisul se îmbracă într-o haină festivă impermeabilă. Afară plouă, iar în incinta Operei din Paris se dă startul unei serate care va intra în istorie. A trecut deja un deceniu de când fenomenul Maria Callas și-a făcut apariția pe marile scene ale sălilor de operă din întreaga lume, iar în această noapte de neuitat, divina soprană susține primul său spectacol la renumita Opéra Garnier.
O seară de gală somptuoasă la care toată lumea bună a Parisului se grăbește să ajungă, în ciuda unui climat politic tensionat și vulnerabil. A Patra Republică Franceză este pe cale să-și afle sfârșitul. René Coty încă nu i-a cedat locul de la cârma statului lui Charles de Gaulle. Țara resimte încă înfrângerea din Indochina, iar Războiul Algerian de Independență e în plină desfășurare.
În miezul unei lumi în derivă, la 21:28, Callas își face apariția pe scena Operei din Paris drapată într-o mantie din catifea. Vocea ei, pentru câteva clipe miraculoase, este o binecuvântare. Charlie Chaplin, Jean Cocteau, ducesa de Windsor, Brigitte Bardot, Juliette Gréco, Aga Khan, Yves Montand, Martine Carol, Arletty sunt prezenți în sală. Toți o privesc și o ascultă pe Maria Callas. Georges Sébastian dirijează corul și orchestra, iar momentul de dimensiuni sacerdotale este difuzat în cadrul Eurovision.
Imaginea acestei seri se numără printre cele mai rare și emblematice episoade din cariera artistei Maria Callas, iar regizorul Serghei Loznitsa se lasă inspirat de această clipă de grație în crearea unui film de 20 de minute. O noapte la Operă (Une Nuit à l’Opéra) va fi difuzat miercuri, 2 decembrie, pe platforma online 3e Scène a Operei din Paris, ca un omagiu adus sopranei născute în această zi.
Într-un interviu acordat în iulie 2020, odată cu apariția filmului Cele care cântă (Celles qui chantent) regizorul a declarat că „Philippe Martin, pe care l-am cunoscut datorită lui Jonathan Littell este cel care mi-a sugerat să lucrez plecând de la arhivele operei. Am fost inspirat de această propunere și cred că am reușit să creăm ceva, în același timp, lejer și frumos, care cu această ocazie, reflectă natura și rolul Operei din Paris în societatea franceză.”
Prin noul său film, regizorul își propune să reafirme superioritatea artei în raport cu politica și restul evenimentelor mărunte ale vieții pe care le consideră atât derizorii, cât și efemere. „Mesajul cel mai important al filmului este că puterea și gloria artei sunt mult mai mari decât ale oricărui politician și ale oricărei monarhii.”
Pentru Serghei, ceea ce impresionează este felul în care Maria Callas reușește, de la primele note, să eclipseze cu talentul și charisma ei un public atât de elitist, plin de vedete ale scenei politice și artistice.
Filmul poate fi vizionat aici:
sursa: Le Figaro