Tabu
PEOPLE

O nouă dramă pentru Mihai Onilă, fost solist în trupa AXXA

În urmă cu patru ani solistul trecea printr-o dramă alături de soția sa după ce fetiță lor de 10 ani se stingea din cauza unei boli nemioloase. Mihai Onilă și partenera sa au trecut cu greu peste această pierdere și au învățat să meragă mai departe, însă iată că cei doi au fost loviți din nou de viața nemiloasă.

După aceea pierdere viața celor doi nu a mai fost la fel și cei doi soți nu s-au mai regăsit. Și iată că Mihai Onila a scris în urmă cu câteva ore un nou mesaj pe rețelele de socializare în care anunța că nu știe ce să facă, mai ales că s-a despărțit de partenera să. “Îți cer un sfat! Locuiesc de 6 ani în Belgia, iar pe timpul pandemiei, chiar dacă puțini au observat că mi-am schimbat statusul, relația cu soția mea s-a încheiat! Sfatul pe care ți-l cer este unul sincer și dă-mi-l doar dacă ai ceva experiență în legătură cu sfatul pe care ți-l cer! Sfatul este legat de faptul că nu mai am pe nimeni în Belgia și mă gândesc să mă întorc în țară.

mihai onila si fosta sotie
mihai onila si fosta sotie

Sunt muncitor, în Belgia mi-am făcut și studii de specializare ca Inginer de Sunet, am propriul meu studio, cine mă cunoaște știe că sunt un solist în regulă, să nu mai trezesc vreo frustrare, că-s terapeut, pot trăi și așa destul de bine, deci ceva de muncă în țară cred eu că găsesc. Nu am cățel, nu am purcel, nu am casă, nu am mașină, adică am, dar rămân la fosta, am doar un suflet bun și iubitor, în ceea ce privește relațiile îl las pe Dumnezeu să ajungă la mine femeia pe care mi-o trimite El. Acum, întrebarea e, merită să plec din Belgia unde sunt de 6 ani și să mă întorc în țară, sau să nu mă întorc în țară? Tu ce sfat îmi dai?”, a scris solistul pe pagina lui Facebook.

ARTICOLE SIMILARE

Laura Cosoi, în lacrimi la televizor! Drama actriței

Andreea Damian

Ce mai fac graviduțele Laura Cosoi și Dana Rogoz în plină pandemie

Tabu Tabu

Starurile plâng decesul celebrului jucător de baschet Kobe Bryant

Andreea Damian

Pierce Brosnan a dezvăluit că nu se enervează niciodată. Trucul care îl ajută să-și păstreze calmul

Andreea Damian

Airyen Vay a lansat piesa “Put Your Money Where Your Mouth Is”

Andreea Damian

Winona Ryder s-a căsătorit cu Keanu Reeves în România

Andreea Damian

Scrie un comentariu