Luna octombrie aduce o nouă zi liberă. Însă, de acestă dată, doar pentru elevii și profesorii din România. Conform structurii anului școlar 2022-2023, aceștia vor beneficia de o zi liberă cu ocazia Zilei Internaționale a Educației.
Această sărbătoare pică pe data de 5 octombrie, zi în care nu se organizează cursuri, iar elevii și profesorii au liber.
Aceasta este prima zi liberă pe care elevii o au înaintea vacanței programate în luna octombrie. De Ziua Internațională a Educației nu se țin cursuri, această zi fiind considerată o zi liberă atât pentru elevi, cât și pentru profesori, lucru precizat inclusiv în contractul de muncă al cadrelor didactice, dar și în ordinul privind structura anului școlar 2022-2023.
„În ziua de 5 octombrie – Ziua Internațională a Educației și în zilele nelucrătoare/ de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil nu se organizează cursuri”, se arată în Art. 3 al Ordinului privind structura anului școlar 2022-2023, potrivit edupedu.ro.
Ziua Internațională a Educației pică în fiecare an la dată fixă, mai exact pe 5 octombrie. Această sărbătoare a apărut în anul 1994 și amintește de semnarea în anul 1966 a Recomandării UNESCO/OIM privind statutul profesorilor.
Este o zi în care se pune accentul pe tot ceea ce ține de educație, pe implicarea și devotamentul profesorilor. Cu toate acestea, Ziua Internațională a Educației diferă de Ziua Învățătorului, care în România se sărbătorește pe data de 5 iunie.