Tabu
CULTURESlider

Omenirea și-a epuizat toate resursele naturale pentru 2019 și trăiește „pe credit”

Omenirea trăieşte „pe credit” începând de luni, deoarece a consumat deja toate resursele naturale pe care le oferă planeta noastră.

Fenomenul s-a produs anul acesta cu două luni mai devreme decât avea loc în urmă cu 20 de ani, potrivit calculelor efectuate de specialiştii de la Global Footprint Network (GFN). Momentul este denumit Ziua Suprasolicitării Pământului (Earth Overshoot Day).

Începând de luni, umanitatea va consuma mai multe resurse până la sfârșitul anului 2019 decât planeta poate să se regenereze într-un an, potrivit Global Footprint Network, care calculează Ziua Suprasolicitării Pământului din 1986. În ultimii 20 de ani, această zi s-a petrecut tot mai devreme, recordul fiind anul acesta, pe 29 iulie. Mai exact, umanitatea folosește în prezent natura de 1,75 ori mai rapid decât ecosistemele planetei noastre se pot regenera, echivalentul exploatării a 1,75 de planete.

GFN totalizează consumul de alimente, cherestea, fibre, sechestrare de carbon și multe altele. În prezent, emisiile de carbon provenite din arderea combustibililor fosili constituie 60% din amprenta ecologică a umanității.

După calcule, unele țări ajung să-și epuizeze propriile resurse mai repede decât altele. Qatarul și Luxemburgul ating „ziua depăşirii” după doar 42 de zile, în schimb Indonezia își consumă toate resursele după 342 de zile. Emiratele Arabe Unite, Kuweit, SUA, Canada, Danemarca și Australia își epuizează resursele alocate înainte de sfârșitul lunii martie. Israelul și Germania și-au atins punctul de depășire pe 3 mai, potrivit datelor oferite de Organizaţia internaţională pentru protecţia mediului WWF.

Deficitele ecologice anuale au început în anii ’70, conform GFN, compromițând capacitatea de regenerare viitoare a planetei. În 1993, Earth Overshoot Day a căzut pe 21 octombrie, în 2003 pe 22 septembrie și pe 2 august, în 2017. Impactul consumului excesiv este deja vizibil prin lipsa apei în anumite zone, deșertificare, eroziunea solului, scăderea productivității solurilor, defrișări și fenomenele negative cauzate de dispariția pădurilor, dispariția speciilor, colapsul unor stocuri de pește și schimbările climatice.

Global Footprint Network atrage atenția că dacă am reuși să mutăm Earth Overshoot Day câte 5 zile în fiecare an, umanitatea s-ar putea încadra din noi în limitele resurselor unei singure planete pe an, până în 2050. De exemplu, dacă am înlocui 50% din consumul de carne cu hrană vegetariană, am muta data 15 zile (din care 10 zile doar pentru că am reduce emisiile de metan de la animale); dacă am reduce emisiile de carbon din amprenta noastră cu 50%, am ajunge să consumăm resursele a 1,2 planete, în loc de 1,75, iar EOD ar fi mai târziu cu 93 de zile.

Fiecare persoană își poate calcula propria amprentă ecologică și EOD prin intermediul unui calculator disponibil online.

ARTICOLE SIMILARE

Bucharest Fashion Film Festival are loc exclusiv online

Andreea Damian

Dacă ai găsit cu adevărat dragostea, nu renunța ușor la primul obstacol! Păstreaz-o!

Andreea Damian

Sărbătoritul zilei

realitatea

Piers Morgan a încercat să-l insulte pe Daniel Craig, dar tăticii de la Hollywood i-au dat replica

Andreea Damian

Sărbătoritul zilei

realitatea

Programul pe zile la Neversea 2022. Festivalul începe pe 7 iulie

Andreea Damian

Scrie un comentariu