Tabu
CULTURELIFESTYLESlider

Omul de afaceri Dan Haidău a împușcat un câine aflat lângă stăpân, în pădurea de agrement Moșnița

În urmă cu câteva zile Dorothea Iordănescu, scenograf colaborator al Teatrului din Timișoara se plimba cu câinii atunci când, lângă ea, unul dintre câini (Diana) a fost împușcat de un vânător. Cățelușa avea 9 ani și fusese salvată de Dorothea după ce o găsise abandonată, subnutrită, ignorată – așa cum, dacă te plimbi prin țara asta, găsești multe animale de companie, pe marginea drumului.

Individul care a împușcat-o pe cățelușă se numește Dan Haidău și e om de afaceri – vânător în timpul liber – motiv pentru care e lăsat să bântuie printre oameni și animale cu o carabină cu glonț, destinată vânatului mare, omorând aleatoriu ce i se pare lui că e firesc să omoare. Avea lanternă instalată pe armă, după cum se poate vedea din poză – pentru că probabil intenționa să vâneze noaptea, desigur, fără să fi cerut vreo aprobare specială din partea cuiva în acest sens – imaginați-vă, pădurea este considerată loc de agrement, poate ai chef să te plimbi noaptea, poate te ia la țintă unul. Pentru că incidentul s-a petrecut în pădurea Bistra, lângă Timişoara. Pădurea este declarată zonă de agrement încă din 2017, conform unui act al Consiliului Local. Nu este deci un loc în care tu sau animalele de companie să fiți nevoiți să vă feriți de gloanțele unui vânător. Dacă aveți câine (de rasă sau nu) imaginați-vă următoarea scenă povestită de Dorothea Iordănescu: “Dolly tropăia cu limba scoasă, Lupu venea și el cu noi agale, Tasha era vrăjită de natură. Ridic privirea și-o văd venind în fugă (pe căţeluşa Diana, n. r.), către noi. Încă doi paşi până să ajungă la mine. Brusc, două sunete asurzitoare ne-au derutat peste măsură. O clipă, am înghețat. Am țipat. Am văzut-o cum s-a-ntors, răsucindu-se, către stomac. Şi-apoi, cu ochii-i ieșiți parcă din orbite, a făcut un salt către noi. Din toți plămânii. În doi pași am ajuns la ea. Ea era țeapănă de durere, mușchii-i zvâcneau necontrolat.Țipam. Urlam. Dintr-o dată s-a prăbușit la picioarele mele. S-a uitat, cu faţa desfigurată de durere-n timp ce urlam din toți rărunchii.”

Diana – sursă foto Facebook Dorothea Iordănescu
Dan Haidău – DK Imobiliare SRL Moșnița – sursă foto Dorothea Iordănescu

L-a fotografiat pe individ iar acesta i-a răspuns: “Da` tu she cauţi femeie singură, noaptea, prin pădure?”. Totul s-a petrecut la ora 16. În timp ce Dorothea Iordănescu suna la 112, Dan Haidău s-a apucat să-și sune prietenii și așa se și explică de ce, imediat, la locul faptei a apărut încă un bărbat, “şef al vânătorilor din Moşniţa, după spusele lui”. Acesta a încercat s-o convingă pe Dorothea să îngroape pe loc cadavrul câinelui, ulterior n-a mai vrut să spună cine este, nici nume, nici ocupație, nimic. Cei doi au tot încercat s-o convingă pe Dorothea să-și îngroape câinele acolo și să uite ce s-a întâmplat că oricum e legal, etc. Norocul ei a fost că după ea a venit prietenul ei și cei doi au început să ezite. Au dus câinele la autopsie și au depus plângere la poliţie. Cazul a fost repartizat la “arme şi muniţii”, pentru polițiști esenţa problemei nu constă în faptul că Dan Haidău a ucis un câine, ci pentru că plimba ilegal o armă. Ieri, Dorothea Iordănescu împreună cu oameni din Timişoara, activişti/e şi ong-uri cu specific de protecţia animalelor, au adus în discuţie, punând pe ordinea de zi a Consiliului Local din Moşniţa, problema privind desfăşurarea partidelor de vânătoare din pădurea Bistra, pădure de agrement, de altfel foarte apropiată de zonele în care locuiesc, se recreează şi se plimbă deopotrivă oameni şi animale. Schimbul de replici merită urmărit începând cu minutul 13:06.

Înțeleg că Dan(iel)-Petru Haidău este administrator al firmei DK Imobiliare SRL – mi se pare relevantă ocupația lui căci fiind în domeniu ar trebui să știe exact ce fel de zonă le vinde clienților săi – adică, măcar să le spună înainte de a-și achiziționa vreo casă prin zonă – „băi, vezi că în preț este inclus faptul că dacă te plimbi prin pădurea zonă de agrement cu câinii sau copiii tăi – aș putea să-i împușc pentru că nu am nimic mai bun de făcut iar autoritățile mă lasă. Sau poate, cine știe, te împușc chiar pe tine.”

Diana – sursă foto Facebook Dorothea Iordănescu

E prag de Crăciun, toată lumea are senzația că lumea e mai bună, mai roz, mai frumoasă. Nu, nu e. Vine anul 2020 peste noi și încă le mai dăm voie unor oameni lipsiți de discernământ (evident) să aibă acces la arme de foc. Eu am să urmăresc cazul și am să urmăresc ce face Consiliul Local din Moșnița căci mi se pare incredibil ca un astfel de individ să scape cu un avertisment. Dacă vreți să semnați petiția prin care se interzice vânătoarea în pădurile de agrement – puteți să o faceți aici.

ARTICOLE SIMILARE

Alina Plugaru, de nerecunoscut după ce s-a lăsat de filme pentru adulți şi a devenit femeie de afaceri

Andreea Damian

Anca Dumitra a dezvăluit ce sex are bebelușul ei, la o săptămână de când a născut

Andreea Damian

Cum arată fiica lui Brigitte Macron. Apariție rară a avocatei de 34 de ani

Andreea Damian

ANTONIA despre sarcina ei: DIETA si programul ei de viitoare mamica

realitatea

Weekend la MNAC | De la albastru la roz. Pablo Picasso

Ciocîrlan

AFI Palace Cotroceni va gazdui Festivalul LEGO

39 comentarii

Scrie un comentariu