Tabu
lifestyle

Oprah și-a premiat publicul, în direct, cu 300 de excursii în Australia – VIDEO

Oprah Winfrey nu se dezice de titlul de regină a talk-show-urilor și divertismentului din Statele Unite ale Americii. Vedeta de televiziune și-a lăsat publicul cu gura căscată când a făcut anunțul că absolut toată lumea care se afla în platoul ei în acel moment a câștigat o excursie în Australia. Reacția publicului a fost pe măsura premiului, cei prezenți începând să plângă și să urle.

Desfășurarea anunțului a fost extrem de bine pusă la punct de producătorii emisiunii. În momentul în care Oprah a anunțat destinația călătoriei, două porți s-au deschis și un avion a intrat în platou. Surprizele nu s-au oprit aici, iar căpitanul aeronavei s-a dovedit a fi nimeni altul decât John Travolta. Oprah și cei 300 de foarte fericiți câștigători din public vor petrece 8 zile la Sidney unde vor fi filmate două episoade din show-ul vedetei. Este pentru prima dată când aceasta filmează în afara Statelor Unite ale Americii.

Oprah nu este la prima ispravă de acest fel. În 2004 ea a dăruit câte o mașină fiecărei persoane din public.

ARTICOLE SIMILARE

Mischa Barton, sexi în lenjerie intimă

realitatea

Sorana, mai fericită şi mai împlinită!

Reese Withersoon, lovită de o maşină pe trecerea de pietoni

realitatea

2011, anul filmelor de 1 miliard de dolari

realitatea

Vica Blochina da vina pe Adina Alberts pentru sanii ei mutilati

Ghici cine se urcă în mașină

realitatea

Scrie un comentariu