Tabu
CULTURESlider

Orașul din lume care a rămas fără apă, iar oamenii o primesc pe cartelă

Unul dintre cele mai mari orașe din India, cu aproape cinci milioane de locuitori, nu mai are apă aproape deloc, deoarece rezervele principale se epuizează. Imaginile prin satelit din luna iunie a acestui an arată că principalul rezervor de apă din Chennai (al șaselea cel mai mare oraș indian), care este alimentat de ploaie – Lacul Puzhal -, este o fracțiune din ceea ce a fost anul acesta anul trecut.

Toate cele patru rezerve primare ale orașului sunt aproape secate, ceea ce înseamnă că patru milioane de oameni sunt dependenți de apa nepotabilă colectată din puțuri improvizate.

Criza de apă potabilă din Chennai a dus la închiderea mai multor şcoli, hoteluri sau magazine. Iar spitalele au amânat operaţiile care nu sunt urgente. Problemele au început acum câteva săptămâni, iar guvernul a fost puternic criticat pentru că se bazează pe sosirea musonului în loc să acționeze. Rezerva de apă din Chennai depinde foarte mult de sezonul musonului, care durează din octombrie până în aprilie. Dar ploile au întârziat să apară lăsând milioane de oameni fără apă, în zone în care valurile de căldură devastatoare fac victime. La începutul acestei luni, în Churu, Rajasthan (NV Indiei), temperaturile au atins 50 de grade C.

 

Autoritățile locale oferă localnicilor apă cu cisterna. Dar ar putea să aloce bani pentru o mai bună colectare a apei de ploaie. Cu rezervoarele aproape secate, apa este adusă în camioane. În fiecare zi, sute de mii de locuitori nu au de ales decât să aștepte la rând ore bune în caniculă, ca să-și umple bidoanele cu apă. Oamenii au cartele pentru apă şi se trage la sorţi ordinea umplerii recipientelor. Cei care reuşesc să ia la început au apă curată, iar cei cărora le vine rândul mai târziu au parte şi de mult mâl. Nu e suficient, dar sunt mulţumiţi şi aşa.

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ce studii are, de fapt, Monica Bîrlădeanu

Andreea Damian

The CURE vine pentru prima dată în România pe data de 22 iulie 2019

realitatea

Afla cum sa iti faci ochi de felina

realitatea

„Singurătatea pozitivă” sau cum faptul de a fi singur ne face bine

Andreea Damian

Importanța anvelopelor de iarnă când nu este zăpadă pe drumuri

Tabu Tabu

Puterea și opoziția au votat să transforme o parte dintre români (inclusiv copiii) în sclavi

Dora Constantinovici

1 comentariu

Scrie un comentariu