Tabu
PEOPLESlider

Ovidiu Lipan Țăndărică, mire la 70 de ani. Cine e aleasa lui

Ovidiu Lipan Țăndărică se căsătorește la 70 de ani. Artistul a anunțat că vrea să facă nunta cât mai repede posibil.

Artistul se pregătește să își oficializeze relația cu femeia alături de care se simte fericit și cu care este împreună de mai mulți ani.

El a afirmat că toate detaliile pentru nuntă sunt deja pregătite. Artistul a recunoscut că i-a fost teamă să se îndrăgostească mulți ani, și asta pentru că a vrut să evite suferința în urma vreunei decepții. 

„Asta este o chestie foarte sensibilă și o facem cât de repede posibil. Ne-am hotărât. Totul este pus deja”, a spus Ovidiu Lipan Țăndărică.

Percuționistul și viitoarea sa soție s-au întâlnit pentru prima dată la Muzeul Țăranului Român unde cei doi s-au îndrăgostit pe loc. Artistul vorbește întotdeauna cu drag despre aleasa sa, spunând mereu că este o femeie cultivată, care a studiat la Paris.

„Avem aproape 18 ani de când suntem împreună. Am o singură femeie pe care o apreciez şi căreia îi sunt statornic. Îi place muzica clasică, e o femeie cultă, a studiat la Paris, cunoaşte câteva limbi străine. Dragostea noastră e foarte puternică. Avem o legătură de suflet specială, mai importantă decât dragostea fizică”, a spus Ovidiu Lipan Țăndărică, potrivit click.ro.

Sursa: Tabu.RO

ARTICOLE SIMILARE

Andra a filmat cu cel mai îndrăgit actor al momentului

Tabu Tabu

Fiica Andreei Marin a împlinit 15 ani. Violeta arată uimitor în cele mai recente fotografii

Andreea Damian

4 ani fără Stela Popescu. Ce se întâmplă la mormântul marii actrițe

Andreea Damian

Carnea albă, la fel de nocivă ca cea roșie, susțin cercetătorii

Andreea Damian

MET GALA 2022 | Iată look-urile de pe covorul roșu

Andreea Damian

Fiica misterioasă a lui Putin este dansatoare rock&roll şi are o avere mai mare decât preşedintele Rusiei

Andreea Damian

Scrie un comentariu