Tabu
lifestyle

Marea pacaleala / Secretul trucurilor lui CRISTIAN GOG: Cum si-a oprit pulsul ETC.

În spatele spectacolului extraordinar oferit de Cristian Gog, iluzionistul care a câştigat finala celui de-al doilea sezon al emisiunii “Românii au talent”, de la PRO TV, stă multă muncă şi multă… păcăleală. Bine, acesta e un cuvânt cam tare, dar, până la urmă, iluzionismul pe asta se bazează: pe păcălirea ochiului spectatorului sau, după caz, al telespectatorului. Libertatea a stat de vorbă cu câţiva magicieni din România care, sub protecţia anonimatului, au acceptat să ne dezvăluie cum a realizat Gog scamatoriile care i-au adus marele premiu de 120.000 de euro.

Trucul cu moneda

Ce s-a văzut: Cristian a doborât, cu puterea gândului, o monedă aflată pe un pix şi acoperită cu un pahar cu gura în jos.

Cum a făcut: Cristian foloseşte două inele speciale, magnetice, cu care mişcă “pixul” pe care se află moneda. Inelele pot fi cumpărate cu 119 lei de pe iluzionist-shop.ro.

Şi-a oprit inima

Ce s-a văzut: În prezenţa unui medic şi a unei asistente, Cristian e conectat la un aparat EKG, care indică ritmul inimii. Treptat, pulsul scade până la zero, iar ecranul arată că inima magicianului nu mai bate. După câteva zeci de secunde, Gog îşi revine, iar cordul lui îşi reia activitatea normală.

Cum a făcut: Magicianul îşi lipeşte o minge de tenis la subsuoară, iar apoi începe să strângă uşor braţul pe lângă corp. Pulsul din mână scade până la zero, “păcălind asistenta”. Iar ecranul pe care sunt afişate impulsurile electroamagnetice ale inimii este făcut să indice, printr- o simplă apăsare a butonului unei telecomenzi, că inima n-ar mai bate.

Trucurile cu lingura îndoită şi cu lingura ruptă

Ce s-a văzut: Unele dintre cele mai spectaculoase momente ale lui Gog au fost cele cu îndoirea şi cu ruperea lingurilor cu puterea minţii.

Cum a făcut: În ambele cazuri, iluzionistul a folosit nişte linguri cu aspect normal, însă realizate din galiu, un metal care are punctul de topire la 29,9 grade Celsius. Astfel, în prima situaţie, în care Cristian îndoaie lingura, el o pune în palmă şi o freacă uşor cu un deget în zona unde începe coada, până aceasta se înmoaie. În al doilea caz, iluzionistul apucă lingura cu două degete, după care începe să frece metalul până când acesta cedează definitiv şi lingura se rupe. Un set de linguri “magice”, cu DVD-ul cu instrucţiuni, poate fi cumpărat de pe iluzionist-shop.ro cu 94,5 lei.

Trucul cu predicţiile

Ce s-a văzut: În semifinale, Cristian Gog a realizat un moment excepţional de mentalism. A ghicit, rând pe rând, numărul “720” spus de un telespectator, numele “Robert” rostit de un altul, dar şi cuvântul “continuarea”, ales la întâmplare dintr-o carte de o a treia persoană din public.

Cum a făcut, ne explică site-ul trucurimagice.com: Totul a plecat de la cunoaşterea unui cuvânt din cele trei pe care urma să le ghicească. Şi acela a fost “continuarea”, care de fapt nu se găseşte în cartea “Erotica. Clasicii & literatura XXX”, la pagina 260. Aşadar, cuvântul a ajuns acolo “adus” de Cristian Gog, cu ajutorul agrafei cu care urmărea textul. De agrafă era lipită cu mare grijă o hârtie care conţinea cuvântul “continuarea”. Planşa pe care scrie Cristian profeţiile lui este deja “preparată”, având scris cuvântul “continuarea” în colţul din dreapta sus, dar acesta este acoperit cu o suprafaţă mobilă albă care se poate deplasa stângadreapta, astfel că toate cele şase pătrate ale planşei par goale. În cele trei de sus urmează ca ardeleanul să-şi scrie predicţiile, iar dedesubt, cuvintele pe care le aleg persoanele din public. Înainte ca primul spectator să aleagă numărul, mentalistul doar se face că scrie ceva pe planşă, în colţul din stânga sus, după care acoperă pătratul. Pune prima persoană din public să zică un număr, iar acesta alege 720. Înainte să spună următorul spectator un nume, pretinde că scrie acel nume, însă scrie de fapt cifra rostită de precedentul spectator. La fel, la a treia persoană din public, Cristian scrie ce a spus precedenta – “Robert” -, după care împinge cele două pătrate mobile (pe care este scris “720” şi “Robert”) în stânga, eliberând pătratul din dreapta sus, pe care este deja scris “continuarea”.

Vezi AICI pas cu pas cum se realizează acest truc

Trucul cu ziarul

Ce s-a văzut: În timp ce plimbă foarfeca deasupra unei coloane decupate dintr- un ziar, Gog îl pune pe Andi Moisescu să-i spună când să se oprească. Rândul de la care taie se regăseşte scris de mână într-un plic pe care clujeanul îl desigilează în faţa tuturor.

Cum a făcut: Cristi şi-a pregătit dinainte coloana din ziar în felul următor: de bucata pe care titlul “Editorialul zilei” e vizibil pentru telespectatori şi juriu el a lipit o altă bucată de text, tot din ziarul respectiv, dar cu… “fundul în sus”. Astfel, rândurile sunt răsturnate, iar ultimul de jos e “reuşit să iasă victorioşi în luptă”. Bineînţeles, acesta e rândul pe care Cristi îl scrie şi îl bagă în plic înainte de a începe numărul. După ce Andi îi spune când să taie cu foarfeca, Cristi îi întinde partea de jos a coloanei, iar Andi, firesc, o întoarce pentru a putea citi. Astfel, ultimul rând – “reuşit să iasă victorioşi în luptă” – devine primul, indiferent unde ar fi tăiat coloana.

Trucul cu îndoitul monedei

Ce s-a văzut: În două emisiuni diferite, clujeanul a îndoit monede de 50 de bani, a doua oară una adusă special de Pavel Bartoş.

Cum a făcut: S-a folosit ori de inelele magnetice de pe degete, ori de un dispozitiv numit Quantum Bender 2.0, care costă în jur de 1.200 de lei şi care poate fi comandat de pe iluzionist-shop.ro
Mai mult: Află secretul trucurilor pe care le-a făcut Cristian Gog – Vedete de la noi | Libertatea.ro

ARTICOLE SIMILARE

OUATU se crede invingator! Iata declaratia lui dupa locul 13!

Jesse James se însoară cu Kat Von D

realitatea

Love Story 1: ARICIUIL

realitatea

Eva Mendes și-a păcălit fanii cu o “sex tape” VEZI VIDEO

realitatea

Litera lanseaza colectia de business CEO Must Read

Ultimele pregatiri pentru un spectacol fara precedent

realitatea

55 comentarii

Scrie un comentariu