Alina Tuică și-a dorit mereu să facă ceva pentru ceilalți. Ceva care să conteze, să le fie de folos celor care au nevoie de ajutor și să nu se ducă în vânt precum banii dați cerșetorilor. În vara lui 2008 a început să se întrebe ce ar putea face și pentru cine. Åži-a dat seama cât de mult a însemnat lectura pentru ea în copilărie, de la „Necunoscuta de la Wildfell Hall“, de Anne Brontë, la „În țara legendelor“ a lui Alexandru Mitru. Åži-a amintit ce extraordinar a fost când, prin clasa a patra, tatăl ei a dus-o la o bibliotecă dezafectată și magazionerul a lăsat-o să-și aleagă o sută de cărți. Pentru ea, cărțile sunt acel ceva care te ajută să speri, îți dau exemple și-ți arată cât de mult te poți transforma. Toate astea s-au cristalizat într-un plan simplu: să strângă cărți pentru copii orfani.
Bucureșteanca de 32 de ani, cu zulufi blonzi și ochi albaștri, a absolvit Filosofia și a lucrat în televiziune și în presă scrisă mai bine de zece ani. Când nu se ocupă de acțiuni caritabile sau de masterul în comunicare audio-vizuală, își împarte timpul de muncă între Societatea Vegetarienilor – ca președinte – și realizarea de filme de prezentare pentru firme. Alina bănuiește că și formația de jurnalist a făcut-o să se încăpățâneze cu proiectul ei, deși s-a lovit din toate părțile de „cum“-uri, „n-ai cum“-uri și „de ce“-uri.
Inițial a cumpărat câteva sute de cărți, mobilier și decorațiuni și a căutat un centru pentru copii cât de cât aproape de casă, unde cărțile să fie dorite. A găsit Complexul Sfântul Spiridon, iar prima colectă de cărți a făcut-o în Cișmigiu, cu ajutorul bookblog.ro. Proiectul a prins viteză după ce a lansat site-ul cartipentruorfani.ro. În câteva luni a pus la punct un sistem de colectare – în teatrele Act și Odeon, Teatrul de Operetă, Librăria Eminescu, ceainăria Serendipity – și a făcut în așa fel încât volumele să ajungă în cât mai multe centre din București. Au vrut să doneze chiar și oameni din alte județe, dar Alina i-a încurajat să-i ajute pe copiii din orașul lor.
Obișnuită de meserie să stea în spatele camerelor, n-a prea vrut să iasă în față cu proiectul. Voia să vadă dacă lucrurile funcționează și fără promovare insistentă. „Eu am vrut să evidențiez foarte clar că oricine poate ajuta. Nu-ți trebuie o fundație dacă vrei să faci ceva.“
Blogosfera și media au dus vestea la tot mai mulți oameni și companii care s-au oferit să ajute: au colectat cărți, au organizat excursii, au cumpărat și donat dulciuri, haine, jucării, mobilier. În timp, Alinei i s-au alăturat cinci voluntari. Andrei Radu, singurul bărbat din echipă și, prin urmare, cel care duce greul – cară saci cu cărți, montează mobilă – spune că 99 la sută din oameni vor să ajute, cât timp au încredere în proiect și le e destul de comod.
În toamna anului trecut, Alina a deschis la Sf. Spiridon prima bibliotecă – botezată de copii „Spiriduș“. În primăvară a urmat cea de la Centrul de zi Harap Alb. Cea din Centrul Casa Noastră așteaptă finalizarea renovării și altele două sunt deja în lucru.
Mobilierul – cât mai vesel – îl cumpără împreună cu voluntarii. Chiar dacă depășesc bugetul, nu se pot abține să nu ia și o plantă sau un lampadar care să facă locul mai primitor. Alina își dorește biblioteci în care copiii nu doar să citească, ci să facă și puzzle-uri, să joace șah, să deseneze (un perete din „Spiriduș“ e tapetat cu desenele lor, în rame colorate). „Am vrut să le dau un spațiu unde să facă ce le-ar plăcea lor. Unde să descopere ce le-ar plăcea să facă.“
Până acum, proiectul Alinei a adunat peste 70.000 de cărți. În situații de urgență, își transformă casa în depozit provizoriu. Într-o duminică din noiembrie, una dintre încăperi era încărcată cu sute de cărți. Teancuri colorate se înălțau pe-un balansoar, pe scaunele de lângă pian. Andrei și două voluntare, Laura și Mihaela, o ajutau să ia cărțile în evidență, pentru a fi încărcate pe site (Alina ține la transparență, așa că oamenii pot urmări în care centru au ajuns donațiile lor).
De curând, au înființat și un ONG – Ajutor Real –, prin care pot pune mai ușor în aplicare ideile care le-au venit între timp. În vară au organizat o expoziție cu icoane pe sticlă pictate de câteva bătrâne care descoperiseră, în cadrul unui atelier de pictură de la azil, că sunt talentate. Acum ONG-ul lucrează la deschiderea unui club de arte, în colaborare cu Teatrul de Operetă, unde copiii – orfani sau nu – să facă pictură, muzică, teatru, dans, poezie și astfel să-și dea seama ce talente au.
În sâmbetele libere, așa cum s-a obișnuit, Alina merge la Centrul Sf. Spiridon să citească, să se joace cu copiii, să-i provoace la câte un concurs de zâmbete sau să-i încurajeze să participe la felurite preselecții (la una organizată de Teatrul de Operetă pentru „Romeo și Julieta“ au reușit cinci dintre ei). Sunt împliniri care o fac să zâmbească plin. „N-o faci degeaba, că tu te bucuri atât de tare, încât te întrebi până la urmă cine e mai câștigat.“