În timpul căsniciei cu rockerul Tommy Lee, de la Motley Crue, Pamela Anderson a contractat de la acesta virusul hepatitei C, Lee fiind un aprig consumator de droguri, pe care şi le injecta. Din 1998, bomba-sexy şi-a ţinut sub control boala, cu tratament şi mâncare sănătoasă, vegetariană. Cu toate astea, conform presei americane, medicamentele nu-i mai sunt de ajutor.
În ultima vreme arată tot mai rău
“Medicii au avertizat- o atunci că în maximum 15 ani va avea nevoie de transplant de ficat pentru a-şi salva viaţa. I-au recomandat să se odihnească, dar nu prea a ţinut cont de sfaturi. Acum a venit momentul de care se temea: e nevoită să facă transplant de ficat cât mai repede pentru a supravieţui”, a dezvăluit un apropiat din anturajul Pamelei. Ce-i drept, în ultima vreme, diva a fost văzută arătând tot mai slăbită şi palidă, fapt ce ar putea indica evoluţia cruntei boli ce ar putea-o ucide.