“Am probleme cu spatele, mă doare coloana vertebrală şi din cauza asta abia pot pune capul pe pernă. Oboseala şi stresul îşi spun cuvântul. Am ajuns la “Urgenţă”. Mă durea foarte tare, durerea era insuportabilă, nu puteam dormi nici pe burtă. Abia am mers până la taxi, mi-au făcut un calmant şi pentru moment îmi trecuse, dar durerea a revenit. M-au trimis la Reumatologie, am stat de la ora 05.00 până la 10.00 pentru investigaţii. Dacă nu iau calmante, mă doare îngrozitor! Medicii mi-au făcut o hemoleucogramă şi mi-au găsit ceva în sânge. Am un număr foarte mare de globule albe în sânge, am probleme cu leucocitele. Mi-au spus că am leucocitoză. Adică la un om normal trebuie să fie între 4.000 şi 9.000 de leucocite, iar la mine sunt 14.000″, a declarat bruneta pentru click.ro.