Cea de-a XXI-a editie a Targului International Gaudeamus – Carte de invatatura s-a incheiat duminica, 23 noiembrie, si a fost o editie a recordurilor. Bestseller absolut al targului a fost volumul autobiografic “Pas cu pas” de Klaus Iohannis, vandut la standul Curtea Veche Publishing, in cele trei zile in care a fost disponibil, in 7912 exemplare. “Este un fapt fara precedent in istoria targului ca un titlu sa fie vandut in aproape 8.000 de exemplare. A fost stabilita o stacheta extrem de ridicata pentru toate viitoarele targuri”, declara Iren Arsene Mate, director Curtea Veche Publishing. “Presedintele a ales ca instrument de comunicare, si in timpul campaniei electorale, si ulterior, cartea. Alaturi de mesajul transmis direct in prima zi a targului -cultura ne salveaza! -, atentia indreptata de Klaus Iohannis catre carte ne da speranta recuperarii distantei dintre noi si restul Europei in ceea ce priveste lectura”.
Cartea Presedintelui a fost disponibila in targ intr-un nou tiraj incepand de sambata, 22 noiembrie, si a primit duminica Premiul Gaudeamus pentru Cea mai ravnita carte a Targului, desemnata prin votul publicului. La ridicarea premiului, directorul Curtea Veche Publishing a declarat ca urmeaza o noua editie a volumului “Pas cu pas”, ce va include detalii din culisele campaniei si prima parte a mandatului de Presedinte.