15 iunie 1924, Paris. Premiera baletului „Mercur”, după creația muzicală compusă de Erik Satie. Pablo Picasso semnează costumele și decorul. Îl urmărim pe zeul antic Mercur într-o suită de mici scene parodice…Însă asta nu este deloc pe gustul publicului, care își manifestă vocal indignarea.
Din capul locului, trebuie spus că acest balet este foarte experimental. Pentru cortina spectacolului, Picasso imaginează un subiect care nu are o legătură directă cu Mercur.
Este vorba despre două figuri emblematice din lumea spectacolului pe care artistul le îndrăgește în mod particular: Arlechino și Pierrot, amândoi acompaniați de câte un instrument muzical.
Ambele personaje sunt desenate dintr-o singură linie continuă. Apoi, pentru a crea un joc dinamic, Picasso creează un decalaj între conturul negru și blocurile de culoare care construiesc personajele. Însă nu acesta este motivul indignării publicului.
De fapt, spectatorii revoltați fac parte din anturajul scriitorului André Breton. El vede în acest balet un prilej de a-l discredita pe Satie, cu care este certat.
Câteva zile mai târziu, același grup înverșunat publică un articol extrem de elogios, intitulat „Omagiu pentru Picasso”, care îl pune într-o lumină prea puțin favorabilă pe Satie… Căci dacă Picasso este maestrul incontestabil al spectacolului, se subînțelege că Satie…
Scopul acestei manevere este de a-l ataca pe Satie fără a se atinge de imaginea genialului Picasso, pe care Breton îl admiră enorm.
Artistul spaniol va sta depart de această polemică. Imperturbabil, va continua să-și urmeze propriul drum….