30 iunie 1939, cu puțin timp înaintea celui de-Al Doilea Război Mondial. O incredibilă licitație de lucrări de artă are loc la Lucerna, în Elveția. În program: opere excepționale semnate de Picasso, Chagall și Van Gogh. Cu toate acestea, mulți potențiali cumpărători ezită să participe…
Nu putem face afaceri cu oricine!
Motivul? În niciun caz autenticitatea operelor, ci apartenența politică a vânzătorilor. Licitația se ține, într-adevăr, în Elveția, dar în realitate, ea este organizată de Germania nazistă.
De fapt, Hitler și acoliții săi detestă arta modernă, pe care o califică drept „degenerată”. Aceasta nu este îndeajuns de realistă pentru ei și, mai ales, nu propovăduiește mesajul ideologiei lor. De aceea, zeci de mii de opere neconforme cu noua politică extremistă sunt scoase din circuitul muzeal german.
„Arta degenerată”, scoasă la vânzare
Ce să facă totuși cu cele 20 000 de tablouri și sculpturi? Multe dintre ele sunt distruse sau modificate. Apoi, în 1939, naziștii vin cu o altă idee: să le vândă la o licitație pentru a scoate bani de pe urma lor.
În Europa, precum și în Statele Unite, vestea organizării acestei licitații provoacă o mare dilemă în rândul colecționarilor de artă. Cumpărarea operelor este o formă de a le salva de la o posibilă distrugere. Totodată, achizițiile vor finanța politica naziștilor…
La mica înțelegere
Dealerul de artă francez Paul Rosenberg refuză categoric să participe. „(Acești bani) ne vor cădea în cap sub formă de bombe.”, declară el.
Majoritatea cumpărătorilor interesați decid să se alieze. Colecționarii privați și muzeele fac o listă de achiziții în secret și hotărăsc de comun acord să-i dejoace planul lui Hitler. Pe 30 iunie 1939, nimeni nu licitează peste prețul de pornire.
Rezultatul? Naziștii sunt furioși. Suma obținută este departe de așteptările lor. Vânzarea operelor de artă de la Lucerna este, așadar, prima și ultima pe care naziștii o organizează.
