Tabu
CULTURESlider

PASTILA de ARTĂ ⎥ Gustav Klimt și portretul dispărut

1996, Italia. Studenta la arte Claudia Maga răsfoiește un album despre opera celebrului pictor austriac Gustav Klimt. La un moment dat, remarcă portretul unei femei cu pălărie. Este convinsă că a văzut pictura expusă la galeria de artă modernă Ricci Oddi, deși istoria confirmă dispariția tabloului respectiv. Ce mister ascunde, de fapt, întreaga întâmplare? 

Gustav Klimt, Portetul unei tinere, înainte de 1912, ulei pe pânză, 60 x 55, tablou dispărut

Când dă pagina, Claudia descoperă adevărata pictură pe care a văzut-o expusă în galerie. Este  vorba despre Portretul unei dame, o operă semnată de Klimt, ce datează din perioada 1916 – 1917. Șocată de asemănarea izbitoare dintre cele două picturi, Claudia trage concluzia că ambele reprezintă portretul aceleiași femei. 

Gustav Klimt, Portetul unei dame, cca 1916 – 1917, ulei pe pânză, 60 x 55, Muzeul de Artă modernă Ricci Oddi, Piacenza, Italia

Pentru a-și demonstra ipoteza, ia o foaie de calc și reproduce primul portet pe care îl suprapune apoi peste cea de-a doua pictură. Rezultatul este, într-adevăr, cel scontat. Alura personajelor feminine din cele două tablouri este identică. 

La scurt timp, Claudia îl convinge pe directorul galeriei Ricci Oddi să meargă la cel mai apropiat spital pentru a supune Portretul unei dame la proba razelor X. Experimentul dezvăluie că sub stratul superior de vopsea al picturii se poate discerne conturul pălăriei din primul portret. Tânăra studentă are dreptate!

Claudia Maga, suprapunând calcul cu reproducerea Portetului unei tinere peste Portretul unei dame, 2016, captură video 

Cu această ocazie, Claudia este cea care descoperă unicul „tablou dublu” al lui Klimt, adică o operă asupra căreia s-a intervenit după finalizarea ei. 

Motivul unei astfel de „deghizări”? Artistul, copleșit de decesul tinerei femei care i-a servit drept model, a decis să-i modifce portetul pentru a-și alina suferința. 

Josef Anton Trčka, Gustav Klimt, 1914, fotografie

Cu alte cuvinte, portetul tinerei femei cu pălărie nu a dispărut, ci a fost pur și simplu pictat din nou și transformat într-o altă pictură. 

Însă, destinul tabloului dublu nu se oprește aici. Furată în 1997, pictura devine una dintre cele mai căutate opere din toate timpurile. Tabloul nu va fi găsit decât abia 22 ani mai târziu, într-un sac de gunoi așezat chiar în grădina galeriei Ricci Oddi. 

ARTICOLE SIMILARE

Cât de sexy e fiica lui Crin Antonescu! Face furori pe Instagram

Andreea Damian

Încercați acest antrenament de vară inspirat de locul de joacă

Andreea Damian

Cele mai fastuoase delicii dulci iti dau intalnire la targul Sweet Fest, editia de Halloween

realitatea

Inchirieri masini – optiunea cea mai profitabila pentru o vacanta reusita!

realitatea

Au fost anunțati primii prezentatori de la Oscar 2020

Andreea Damian

Bottega Veneta a renunțat la conturile de pe rețelele de socializare

Ciocîrlan

Scrie un comentariu