Tabu
HEALTHSlider

Pericolul pe care îl ascund scaunele de mașină

Umplutura cu spumă de la unele scaune auto conține cantități semnificative dintr-o substanță cancerigenă, potrivit unui studiu efectuat de cercetătorii de la Universitatea din California pe pești zebră, dar și pe oameni.

Oamenii de știință susțin că oamenii care au un drum frecvent, de lungă durată, de acasă la muncă, și care implică conducerea unui autovehicul sau a fi pasager într-o mașină, pot, fără să știe, să își pună sănătatea în pericol.

Noul studiu arată că spuma pe care producătorii o folosesc la capitonarea unor scaune auto conține cantități periculoase ale unei substanțe despre care specialiștii spun că poate provoca cancer. Rezultatele cercetătorilor apar în revista Environment International.

Produsul chimic dăunător este tris (1,3-dicloro-2-propil) fosfat („tris clorinat” sau TDCIPP), care cândva era folosit pe scară largă, ca ignifug, în materiale plastice și textile. TDCIPP se află pe Lista Oficiului pentru evaluarea pericolelor pentru sănătatea mediului din California, care notează substanțele chimice care pot produce cancer sau alte probleme de sănătate, inclusiv anomalii la naștere, potrivit medicalnewstoday.com.

Chiar dacă TDCIPP este un cancerigen cunoscut, multe companii – în special din industria auto – îl folosesc în continuare ca ignifug în spuma care umple scaunele auto. Noul studiu sugerează că drumurile lungi cu mașina pot expune oamenii la această substanță chimică periculoasă.

Aceeași substanță afectează și fertilitatea

Profesorul asociat David Volz și echipa sa studiază efectele pe care TDCIPP și substanțe chimice similare le pot avea asupra sănătății din 2011. Cu toate acestea, cercetătorii au fost surprinși să afle cât de periculos ar putea fi TDCIPP-ul prezent în scaunele auto pentru oameni.

În studiul actual, cercetătorii au descoperit că atunci când au expus embrioni de pește zebra la TDCIPP, substanța chimică a împiedicat dezvoltarea lor normală. Această constatare este în concordanță cu cele ale studiilor anterioare la om, care au identificat o asociere puternică între expunerea la TDCIPP și problemele de fertilitate care au determinat oamenii să încerce fertilizarea in vitro.

ARTICOLE SIMILARE

Două românce au fost ucise ieri, de Ziua Internațională împotriva Violenței asupra Femeilor

realitatea

Fenomenele meteorologice extreme au strămutat 7 milioane de oameni în prima jumătate a anului 2019

Andreea Damian

Val de plângeri după ce Shakira şi Jennifer Lopez au făcut un show „erotic” la Super Bowl

Andreea Damian

Ryan Reynolds dispare din industria filmului

Andreea Damian

Europa ar putea alimenta cu energie electrică toată planeta, numai de la eoliene instalate pe uscat

Andreea Damian

Ce riscuri îşi asumă utilizatorii aplicaţiei care „îmbătrâneşte” feţele

Andreea Damian

1 comentariu

Scrie un comentariu