Tabu
HEALTHSlider

Pericolul uriaș la care te expui atunci când bei prea multă apă

Probabil ați primit de peste tot același sfat: beți cel puțin doi litri de apă pe zi. Este foarte important să ne hidratăm, însă totul trebuie făcut cu măsură.

Chiar dacă apa este recomandată în zilele călduroase de vară dar și în timpul antrenamentelor fizice, specialiștii ne atrag atenția asupra cantității pe care ar trebui să o consumăm. Atunci când consumi o cantitate mult prea mare de apă, organismul tău nu mai este capabil să o elimine prin transpirație sau urinare, iar tu nu te vei simți deloc confortabil.

În plus, poți ajunge să te intoxici cu apă, chiar dacă aceste lucru pare greu de crezut. Principalele simptome ale acestei intoxicații sunt durerile puternice de cap, senzația de vomă, dar în cazuri grave se poate ajunge și la convulsii, stări de confuzie, comă și chiar deces.

Prin urmare, câtă apă ar trebui să bem? Ne răspund specialiștii de la Academiile Naționale de Științe. Experții vorbesc despre 3,7 litri de apă pe zi, în cazul bărbaților, și de 2,7 litri, în cazul femeilor. Aceste cifre includ cantitatea de apă care se regăsește în alimentele pe care le consumăm și care au un aport de 20% din cantitatea necesară. De reținut că aceste cantități se pot modifica în timpul antrenamentelor fizice, a unor afecțiuni medicale și în timpul sarcinii.

Apa potabilă cu plastic, un produs încă nereglementat

Cheia, spun specialiștii, este să beți apă când sunteți însetați, ceea ce indică faptul că sunteți deja deshidratați. De asemenea, trebui să învățați să recunoașteți semnele unui accident vascular cerebral și epuizarea din cauza căldurii, care includ greață, amețeli, confuzie și dureri de cap.

Majoritatea oamenilor presupune că niciodată apa nu este prea multă. Fals! Consumul excesiv de apă chiar ne poate îmbolnăvi. Nivelurile de sodiu ale organismului sunt echilibrate de fluidele pe care le consumați. Când beți prea multă apă și prea repede, apare un dezechilibru, care poate provoca hiponatremie sau „intoxicația cu apă”. În acest caz, organismul nu mai este capabil să elimine apa prin transpirație sau urinare, iar excesul trece în sânge.

ARTICOLE SIMILARE

Aerul poluat poate provoca pierderea părului

Andreea Damian

Raluca Moianu, primele declarații după ce fiica ei s-a căsătorit la doar 19 ani

Andreea Damian

Anunțul de ultimă oră în SUA: Kim Kardashian, la închisoare

Andreea Damian

Cât costă rochia purtată de Carmen Iohannis în prima zi de școală. E creația unui designer american

Andreea Damian

Jennifer Aniston și Brad Pitt, împreună de 3 ani. Abia acum s-a aflat adevăratul motiv al reconcilierii

Andreea Damian

Adele, cerută în căsătorie după doi ani de relație

Andreea Damian

Scrie un comentariu