Tabu
LIFESTYLESlider

Persoanele cu dizabilitati si posibilitatea unor sanse egale in societate

Suntem diferiti. Stiam asta si, cu toate acestea, privim persoanele cu dizabilitati cu reticenta. Suntem egali din nastere. Suntem diferiti, dar totusi egali. Toti putem afirma asta cu toata credinta de care dispunem.

Majoritatea nu incurajam discriminarea, nu ne face placere sa o intalnim sau sa auzim in vreun fel de ea…sau cel putin asa ne place sa afirmam. Asta ne hraneste orgoliul, ne face sa credem despre noi ca suntem buni, iubitori, niste suflete nobile. Dar cati dintre noi, aceste suflete nobile, privim cu ochi blanzi, nu cu mila, ci cu respect si bunatate o persoana cu dizabilitati? Cati dintre noi ar fi dispusi sa intergreze o astfel de persoana in grupul de prieteni? Cati ar putea sa-i vorbeasca unui om cu dizabilitati de la egal la egal, crezand cu tarie in acest statut?

Ce sunt, in realitate, dizabilitatile?

Dizabilitatea reprezinta afectarea uneia sau mai multor functii esentiale ale fiintei umane, de natura sa diminueze libertatea de expresie sau de actiune a acesteia. Astfel, dizabilitatea se arata a fi doar o chestie de perceptie. Nu toti putem face aceleasi lucruri, insa acest lucru nu ne situeaza in cadrul unei scari sociale pe o treapta inferioara .

Incluziune sociala

Societatea in care ne aflam tinde sa marginalizeze tot ceea ce nu se ridica la “standardele” considerate a fi “generice”, tot ceea ce nu se poate numi “apt pentru munca”, fapt ce provoaca grave traume psihice persoanelor cu dizabilitati. Un evident progres ar reprezenta incluziunea sociala, adica schimbarea atitudinilor si practicilor din partea indivizilor, institutiilor si organizatiilor, astfel incat toate persoanele, inclusiv cei perceputi ca fiind “diferiti” din cauza unor deficiente sa poata contibui si participa in mod egal la viata si cultura comunitatii din care fac parte printr-o egalizare a sanselor.

Conventia privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilitati

In vederea asigurarii unui trai decent, lipsit de prejudecati pentru persoanele cu dizabilitati, la 19 decembrie 2001, printr-un Comitet Ad-hoc, s-a hotarat participarea tuturor statelor membre, cat si observatorilor Natiunilor Unite pentru a se analiza propunerile pentru o conventie internationala cuprinzatoare si integratoare de promovare si  protectie a drepturilor si demnitatii persoanelor cu dizabilitati.

Autoritatile poarta pe umeri responsabilitatea unei egalitati sociale, insa aceasta responsabilitate ne revine si noua, in calitate de oameni, capabili de ratiune si empatie. Meritam sa purtam eticheta de “oameni” si meritam respect, la fel cum daruim.

ARTICOLE SIMILARE

Anunțul de ultimă oră în SUA: Kim Kardashian, la închisoare

Andreea Damian

Nu poţi fi niciodată prea bine îmbrăcat sau prea educat

Andreea Damian

Rihanna rupe barierele stilului tradițional de gravidă

Andreea Damian

Fiica lui Steven Spielberg joacă în filme pentru adulți

Andreea Damian

Băutura-minune cu care Anca Țurcașiu se menține tânără. Vedeta a renunțat complet la apa din comerț

Andreea Damian

Premiile BAFTA 2021 urmează exemplul Oscarurilor și se amână cu două luni

Andreea Damian

Scrie un comentariu