Tabu
PEOPLE

Petre Magdin și Ana Moroșanu Magdin erau să fie asasinați

Cei doi soți cunoscuți pentru emisiunile de televiziune și materialele și cărțile pe care le scriu au avut parte zilele trecute de momente cumplite acasă la ei. Ana Moroșanu Magdin a scris pe pagină de facebook ce i s-a întâmplat ei și soțului ei în propria casă, când niște străini au intrat peste ei. Iată ce a povestit vedetă.

“Da, este adevărat, se pare că deja multă lume din presă a aflat, sună telefoanele neîncetat! Greu să povestesc, dar, azi noapte, eu și Petre, am fost la un pas să fim asasinați! Pe când credeam că mă voi culca liniștită, după ce am terminat de scris, după ce mi-am făcut rugăciunea în balcon, în compania crucii mele de pe deal, am auzit gălăgie în curte, m-am uitat din balcon, nu am văzut nimic. M-am pus în pat, cu gânduri bune, am reușit să adorm, cam 30 de minute, apoi, o cățelușă, a sărit pe noi în pat și m-a trezit, celelalte două, lătrau la parter. Nu sunt o curajoasă, am frică de întuneric și de singurătate, dar, pentru că Petre dormea profund, nu am vrut să îl trezesc, având în vedere și starea lui, nu are voie emoții! Am aprins becul pe hol, și, am coborât cu teamă, cineva, forța ușa de la intrarea în casă, am fugit încet în dormitor, am luat telefonul, și, am sunat la o firmă de security, oameni instruiți, pe care, i-am angajat, după atacul cerebral al lui Petre, din urmă cu 3 ani și, pentru că, am mai fost vizitați de hoți! În câteva minute au ajuns, dar, hoții deja întraseră în casă, am încuiat ușa la dormitor, l-am trezit pe Petre, era anormal să îl las să doarmă, dar, deși eram îngrozitor de speriată, l-am rugat să nu se panicheze, i-am spus în șoaptă că cineva încearcă să intre peste noi în casă, i-am dat repede un calmat, eu tremuram, mă abțineam să nu plâng, pentru că, sunt cam plângăcioasă când mă sperii, important era ca Petre să fie bine.

Pere-Magdin-si-Ana-Morosanu-Magdin
Pere-Magdin-si-Ana-Morosanu-Magdin

Au ajuns băieții de la security, m-au sunat să nu ies din dormitor până când nu mă sună ei! Mai pe scurt, erau trei golani beți, care, au vrut să fure ceva, ce, ei știu, și, întrebați care a fost intenția lor, au declarat că dacă ne trezeam, ne omorau, și, erau curioși cum arată soția lui Petre Magdin! Eu, nu ies niciodată din curte, îmi văd de treburile mele, multe, mult prea multe pentru un singur om, dar, se pare că suntem vulnerabili pentru hoți, pentru criminali, pentru că Petre Magdin are o soție tânără, iar el, este un artist sensibil, nu un luptător de KO! Bine că totul este bine, suntem nevătămați, iar cățelușele, bine, eroinele noastre, nu știu ce m-aș face fără ele, au văzut că sunt speriată, am plâns abia când cei trei au fost duși unde trebuie, iar prințesele mele, m-au înconjurat ca să îmi arate că nu sunt singură, au pus toate trei boticurile pe mine! Noi, nu ținem bani în casă, aici, este doar o casă de vacanță, unde vrem să trăim în pace, și, să ne lucrăm proiectele liniștiți! Vă mulțumesc tuturor celor care v-ați făcut griji, încercăm să ne reintrăm în normal…, sufletește!”, a notat scriitoarea.

ARTICOLE SIMILARE

KIM KARDASHIAN loveste din nou (aproape) NUD! Galerie FOTO

realitatea

Imagini surprinzătoare cu Victor Slav și Andreea Antonescu. Cum au fost surprinși cei doi

Andreea Damian

Lora s-a întors din Bali. Prima imagine cu ea și iubitul din țară

Tabu Tabu

Jane Fonda deține secretul unei vieți sexuale perfecte

Andreea Damian

Cum a reușit Dan Bittman să scape de șapte kilograme fără prea mare efort

Andreea Damian

Anna Lesko, apariție de senzație în clipul lui Jennifer Lopez

Andreea Damian

Scrie un comentariu