Tabu
lifestyle

Unde e ADEVARUL? Pianista Mihaela Ursuleasa avea sute de găuri pe corp?!? O clarvăzătoare i-a prezis decesul?

Una dintre prietenele apropiate ale Mihaelei Ursuleasa a povestit pentru CANCAN, la scurt timp după decesul pianistei, că aceasta ar fi trăit clipe dramatice la sfârşitul relaţiei cu Rodin Moldovan când, însărcinată în luna a opta, ar fi fugit îmbrăcată doar în pijamale, în momentul în care Rodin ar fi vrut să dea cu maşina peste ea. Potrivit spuselor violoncelistului, lucrurile au stat cu totul altfel: “Mai avea două luni până să nască şi a plecat de acasă. A venit familia Abăcioaie şi i-a strâns toate bagejele, din casă. Rămăsese doar pianul. Chiar atunci comandasem de pe Internet patul copilului. Probabil că persoana respectivă a spus că am vrut să dau cu maşina peste ea tocmai pentru că eu m-am urcat în maşină şi am mers după ea, nedorind să o las să plece”, a povestit Rodin, pentru CANCAN.ro. După ce a plecat de acasă, din Germania, acolo unde locuiau, către Viena, Mihaela i-a dat câteva sms-uri iubitului ei, contradictorii, de altfel. Ba îi spunea să vină la ea, hotărâtă să se împace, ba se “văita” că a dezamăgit-o, că nu s-a sinucis: “Din disperare, m-am dus la o magiciană turcoaică, la Berlin. Aceasta a ghicit că Mihaela avea foarte multe găuri pe corp. Ea se mutila, îşi băga unghiile în carne şi îi rămăseseră foarte multe semne. Mi-a spus că face lucruri acesta din cauza schizofreniei. De asemenea, mi-a zis că Mihaela va muri în curând, că zilele ei sunt numărate şi că ea nu se va putea desprinde niciodată de mama ei. Tot de la clarvăzătoare am aflat că fetiţa se născuse cu o zi în urmă, respectiv pe data de 17 iunie”, a mai povestit Rodin, pentru CANCAN.ro.

…Insa adevarul nu se stie de partea cui este. Cert este un singur lucru: lumea a pierdut o mare artista, in conditii tragice!

ARTICOLE SIMILARE

Katie Holmes într-o stare deplorabilă

realitatea

Naomi Campbell i-a salvat viața mamei sale

realitatea

MADALINA PAMFILE se expune la dus! FOTO!

Brad Pitt și Angelina Jolie și-au luat casă de 40 de milioane $

realitatea

Vara nebună a Iuliei Rugină

realitatea

ARNOLD se pupa cu o fata mai tanara cu 39 de ani! FOTO

Scrie un comentariu