Tabu
FASHIONSlider

Pierre Cardin, înhumat la Montmartre în uniforma de academician

Funeraliile creatorului de modă Pierre Cardin au avut loc sâmbătă, 2 ianuarie, în cadrul unei ceremonii private. 

Celebrul designer francez Pierre Cardin, un pionier al creațiilor prêt-à-porter a decedat marți, la vârsta de 98 de ani. 

Înmormântarea creatorului de modă a avut loc sâmbătă, 2 ianuarie, la Cimitirul Montmartre din Paris, în cadrul unei ceremonii private, a anunțat familia sa pentru AFP

Familia i-a respectat ultimele dorințe. Corpul neînsuflețit al lui Pierre Cardin a fost îmbrăcat în uniforma de academician al artelor, purtând inclusiv sabia desenată de el și ținând în mână un degetar, un ac și un ghem de sfoară. Trupul său a fost depus într-un sicriu negru. Pierre Cardin a fost înmormântat lângă asociatul și partenerul său de viață André Oliver, decedat în 1993.

Sub un baldachin din pânză verde (culoarea sa preferată), familia și apropiații săi s-au adunat înainte de înmormântare pentru a-i aduce un ultim omagiu. Printre aceștia, s-a numărat și Eve Ruggiéri, directoarea artistică a Festivalului Liric Lacoste (Vaucluse), fondat de Pierre Cardin. 

„Casa își continuă activitatea sub conducerea nepotului său, Rodrigo Basilicati Cardin, și va lansa noi proiecte, respectând, totodată, moștenirea lăsată de talentatul său fondator.”, a declarat familia lui Pierre Cardin într-un comunicat. La sfârșitul lunii ianuarie, la Paris, va fi organizat și un eveniment comemorativ în amintirea unuia dintre cei mai influenți creatori de modă ai secolului trecut. 

ARTICOLE SIMILARE

Opt secrete cruciale pentru a face ochii mai expresivi

Andreea Damian

Britney Spears in POP Magazine

realitatea

Descopera frumusetea tarii noastre iarna in fotografiile lui Sorin Onisor!

realitatea

De ce este important să pui „pe pauză” rutina de îngrijire a pielii cel puțin o dată pe lună

Andreea Damian

Crăciunul 2022: ce rochie neagră să port după morfologia mea?

Andreea Damian

Stella McCartney | Curentul vegan trece din bucătărie în modă

Andreea Damian

Scrie un comentariu