Tabu
CULTUREPEOPLESlider

Piesă nouă de la Freddie Mercury – Time Waits For No One

La aproape 28 de ani de la moartea sa, o versiune inedită a unei melodii interpretate de Freddie Mercury a fost dezvăluită joi (20 iunie) de către prietenul său, textierul și regizorul Dave Clark. Time Waits For No One este o versiune nouă, pură, a piesei inclusă pe albumul „Time”, care a apărut inițial în musicalul cu același nume (1986).

Piesa a fost înregistrată în ianuarie 1986 la studioul Abbey Road şi a fost lansată pe 6 mai în acelaşi an. Publicul de atunci a ascultat o baladă interpretată de un grup. Dar regizorul și co-creatorul cântecului, Dave Clark, a considerat că versiunea interpretată de solistul trupei Queen a fost mai „rafinată”. De aceea a scos cântecul la lumină în primăvara anului 2018. Cu această ocazie, muzicianul Mike Moran a reinterpretat cântecul la pian.

„Dave Clark nu a uitat niciun moment acea interpretare oferită de Freddie Mercury la Studiourile Abbey Road în 1986. Sentimentul pe care l-a avut în timpul înregistrării, care «i-a făcut pielea de găină», nu s-a pierdut în tot acest timp şi a vrut să asculte varianta originală a piesei cu vocea lui Freddie şi pianul la care cânta Mike Moran. După multe căutări în arhivă pentru varianta fără cor, a reuşit să o recupereze de pe bandă, în primăvara anului 2018”, au explicat cei de la casa de discuri Universal Music, pentru Variety.

Time Waits For No One se bucură și de un videoclip, datorită aceluiași Dave Clark care a căutat în arhivele sale imagini cu Freddie Mercury din timpul înregistrărilor. Pentru videoclip, producătorul nu a vrut să folosească filmări deja cunoscute. Avea negativele unei filmări cu patru camere păstrate la Rank Laboratories din Pinewood. Timp de patru zile, materialul filmat a fost editat până când s-a ajuns la o formulă potrivită pentru a reda interpretarea lui Mercury.

„Time Waits For No One este un tribut adus forței muzicale a lui Freddie Mercury; performanța, drama, gama vocală și, după patru decenii de așteptare, a fost lansat în cele din urmă pentru fani noi și vechi deopotrivă”, potrivit declarației de după lansarea piesei. „O eulogie uimitoare față de solistul grupului Queen, produsă și regizată de unul dintre cei mai apropiați prieteni ai săi”.

Dave Clark l-a cunoscut pe legendarul Freddie Mercury în 1976, în culisele concertului trupei Queen din Hyde Park din Londra și au rămas prieteni până la decesul acestuia, în 1991. Clark a fost alături de el în ultima noapte din viața sa.

Lansarea piesei vine într-un moment în care piesele Queen au revenit în atenţia publicului larg după succesul peliculei „Bohemian Rhapsody”, care a ajuns filmul biografic muzical cu cele mai mari încasări din istorie, cu un total de 900 de milioane de dolari, premii Oscar, Globuri de Aur şi BAFTA pentru Rami Malek, interpretul lui Mercury pe ecran.

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Celebrități care îmbracă haine ieftine, dar arată superb în ele

Andreea Damian

Fotbalistul român care s-a reprofilat în pandemie și s-a apucat de modă

Andreea Damian

Sportul salveaza vieti – eveniment caritabil Colectiv

realitatea

Åžuie Paparude , “Cea mai bună zi” pe primul loc în topul radio guerrilla

realitatea

O actriță din Game of Thrones acuză autoritățile israeliene că i-au răpit bebelușul

Andreea Damian

Meghan Markle și Prințul Harry lucrează la un proiect secret de la Hollywood

Andreea Damian

1 comentariu

Scrie un comentariu