Pijamalele reprezintă acele piese vestimentare casnice, concepute astfel încât să ne asigure un somn liniştit şi odihnitor, să ofere pielii confort şi organismului echilibru termic în orice sezon. Create din texturi variate şi concepute după tipare din ce în ce mai sofisticate şi ingenioase, pijamalele devin partenerele noastre de somn şi de lenevit în dimineţile libere, astfel că este necesar să acordăm atenţie câtorva aspecte atunci când ni le procurăm.
Cum ne alegem pijamaua potrivită
Pentru a ne asigura că pijamaua procurată ne va ajuta să dormim bine şi va oferi confort la nivelul pielii, trebuie să ţinem cont de câteva aspecte. În primul rând, pijamaua se alege în funcție de sezon. Fiecare anotimp ne supune altor provocări termice, astfel că pijamelele pentru vară vor fi subţiri şi delicate, în timp ce modelele alese pentru sezonul rece vor fi create din texturi consistente şi generoase, care ne vor ajuta să menţinem căldura şi confortul. Un alt criteriu, va fi cel al mărimii.
Nu vom alege pijamale într-o măsură prea strâmtă, dar nici prea largă, ci ne vom îndrepta atenţia către un număr puţin mai mare comparativ cu cel purtat în mod normal, astfel încât să dormim liniştiţi şi în confort. Accesorizarea şi design-ul reprezintă şi acestea elemente esenţiale în alegerea unei pijamale.
Vom evita modelele excesiv accesorizate cu buzunare, capse, cordoane şi nasturi, acestea putându-ne deranja în timpul somnului. De asemenea, vom acorda atenţie şi cromaticii, alegând culori calde şi liniştitoare, propice inducerii unei stări de relaxare şi detaşare. În ceea ce priveşte design-ul şi cromatica, pijamalele pot fi procurate şi în pereche, astfel încât tu şi partenerul tău să dormiţi îmbrăcaţi asemănător. Un criteriu destinat doamnelor, este cel al funcţionalităţii, astfel că o tânără mămică îşi va procura pijamele pentru alăptat, ideale atunci când cel mic trebuie hrănit în timpul nopţii.
Materiale sigure şi confortabile
Poate că cel mai important aspect atunci când ne procurăm pijamalele, este cel al texturilor din care sunt realizate, astfel că şi acestea vor fi alese în funcție de sezon şi context. Pijamalele reprezintă acele piese de lenjerie intimă care intră în contact direct cu pielea, ne însoţesc pe toată durata somnului, atunci când organismul parcurge o serie de procese, de la reglarea termică, până la relaxarea totală. De aceea este necesar ca texturile din care sunt realizate să fie naturale, astfel încât să vină în întâmpinarea nevoilor pielii şi ale organismului, păstrând echilibrul termic, nivelul normal de umiditate şi confortul.
Fibre comode şi croieli confortabile pentru pijamalele bărbăteşti
Atunci când alegem pijamale barbati, paleta de modele pusă la dispoziţie ne dă posibilitatea de a alege inspirat varianta potrivită oricărui sezon şi oricăror preferinţe. Astfel, pentru nopţile reci de iarnă ne putem îndrepta atenţia către pijamale călduroase realizate din tricot, flanelă sau finet. Bărbaţii se pot bucura de croielile simple ale unei pijamale din tricot compusă din pantaloni lungi şi o bluză închisă şi cu mânecă lungă, sau pot alege modelul din finet, cu bluza tip cămaşă închisă cu nasturi. Pentru sezonul cald, modele de pijamale cu pantaloni scurţi şi tricouri din bumbac subţire reprezintă o alegere inspirată, precum şi modelele de pantaloni subţiri din pânză care pot fi combinate cu maiouri sau tricouri lejere din bumbac.
Nopţi relaxante pentru doamne şi domnişoare
Categoria pijamale dama oferă fiecărei doamne şi domnişoare posibilitatea să aleagă modelul potrivit, dar şi texturile care vor oferi confort pielii în fiecare anotimp. Pentru sezonul rece, se pot alege modelele de pijamale groase, realizate din tricot, flanelă sau finet, componenta principală din bumbac asigurând confortul termic necesar, dar şi plăcerea de a le purta. Nopţile calde de vară vor fi parcurse mai uşor, dacă se aleg pijamale realizate din pânză fină din bumbac, compuse din piese croite după tipare mici, care permit ventilaţia la nivelul pielii şi reglarea temperaturii corporale.
Texturi sofisticate şi provocatoare
Doamnele îşi vor alege pijamaua în funcţie de sezon, dar şi de context. Chiar dacă pijamaua ne îmbie la somn şi relaxare, varietatea de modele de pijamale satin va veni în întâmpinarea nevoilor vestimentare ale doamnelor, atunci când vor să fie provocatoare şi să-şi evidenţieze frumuseţea şi feminitatea. O noapte fierbinte poate fi pregătită alegând un model sofisticat şi accesorizat cu broderii şi dantele, care alături de un halat din saten va crea un look incitant şi foarte feminin.
Sursa: Tabu.RO