Pink a primit titlul de cea mai frumoasă femeie din lume a anului 2018 din partea People, pentru că este „un model de viaţă care îmbină onestitatea şi încrederea”, a anunţat revista.
Cântăreaţa în vârstă de 38 de ani, a apărut pe copertă alături de cei doi copii ai ei, Jameson Moon, în vârstă de 15 luni, şi Willow Sage, în vârstă de 6 ani, pentru ediţia specială anuală a revistei People.
Anual, People publică o listă a oamenilor frumoşi din lume, dar anul acesta printre aceştia se numără şi fosta actriţă americană Meghan Markle, viitoarea soție a prinţului Harry.
Lista de anul acesta, care nu se bazează pe frumuseţea fizică, ci pe calităţi frumoase, precum forţa, umanitatea şi talentul, include peste 70 de vedete feminine, dar şi cinci bărbaţi. Printre acestea se numără starul serialului „Will & Grace” Megan Mullally, actriţa afro-americană Issa Rae, actrița Gal Gadot şi tenismena Serena Williams.
Rapperul Drake, artistul Lin-Manuel Miranda, realizatorul TV Jimmy Kimmel, actorul de comedie Kumail Nanjiani şi patinatorul olimpic Adam Rippon sunt cei cinci bărbaţi “care se comportă frumos” incluşi pe lista People 2018.
Pink, pe numele real Alecia Beth Moore, s-a lansat în muzică în anul 2000. În 2013, Pink a fost desemnată Femeia Anului de revista Billboard, după ce s-a situat pe primul loc în topul celor mai bune albume realizat de această prestigioasă publicaţie muzicală.
Potrivit Billboard, Pink a vândut, de-a lungul carierei, peste 40 de milioane de albume pe plan mondial şi peste 50 de milioane de single-uri în format digital. Cel mai recent album al său este „Beautiful Trauma”, lansat în octombrie 2017.