Tabu
HEALTHSlider

Poate coronavirusul să reziste pe tălpile pantofilor?

Coronavirusul poate supraviețui pe multe suprafețe, inclusiv mânele ușilor, cutii de carton și cărucioare. Acum, spre surprinderea tuturor, experții numesc încălțămintea drept un „mediu propice de reproducție” pentru germeni.

Specialiștii în boli infecțioase avertizează că noul coronavirus ar putea supraviețui pe tălpile pe bază de cauciuc, piele și PVC, timp de cinci zile sau mai mult. Experții le recomandă oamenilor să poarte încălțăminte care poate fi spălată la mașina de spălat rufe.

În funcție de ce materiale sunt folosite pentru confecționarea unui pantof, agentul patogen poate rămâne zile întregi și pe partea superioară. Institutul Național de Alergii și Boli Infecțioase a descoperit că noul coronavirus poate supraviețui pe plastic până la două sau trei zile, ceea ce înseamnă că pantofii cu componente din plastic sunt, de asemenea, periculoși – deși nu este o preocupare principală pentru unii medici.

Chiar și în aceste condiții, medicii spun că pantofii, deși pot să acumuleze pe tălpi tot felul de bacterii și chiar și virusuri, pot la fel de bine să poarte virusul și pe fețe, nu doar pe tălpi, căci picăturile de salivă prin care se transmite cel mai frecvent virusul pot ateriza oriunde, atunci când o persoană infectată se află în apropiere și strănută sau tușește.

Un studiu realizat în 2008 de microbiologi de la Universitatea din Arizona a descoperit că talpa conține aproximativ 421.000 de bacterii, viruși și paraziți. Cu toate acestea, multe dintre aceste microorganisme „influențează și ne permit să ne dezvoltăm imunitatea”. Deci, în multe feluri, ne-ar putea ajuta să rămânem mai sănătoși.

Mai prudent ar fi ca pantofii cu care mergi la cumpărături sau la serviciu să fie lăsați la intrarea în casă. În situația ideală ar fi bine să porți  o pereche de pantofi „de sacrificiu”, pe care să îi porți ori de câte ori ieși din casă.

ARTICOLE SIMILARE

Geci și jachete la modă | Ce modele se poartă în această toamnă

Andreea Damian

Daniela Crudu a născut cel de-al doilea copil

Andreea Damian

Albastrul clasic, culoarea anului 2020 aleasă de Pantone, ne încurajează să ne dezvoltăm gândirea

Andreea Damian

Deși e o femeie de succes designerul celebrităților Maria Lucia Hohan trăiește o dramă

Tabu Tabu

Kate Middleton nu va mai reveni niciodată la îndatoririle publice? Ce ascunde Palatul

Andreea Damian

Rihanna, reacții în urma apariției pe coperta revistei Harper’s Bazaar din China

Andreea Damian

3 comentarii

Scrie un comentariu