Viorica Dăncilă a spus ieri despre candidatura sa la președinția României, la Digi24: „Nu sunt locomotivă. Dar vreau să fiu locomotivă. Stau bine în sondaje”. Am căutat apoi toate celelalte “locomotive” care au existat sau există în România, în anii electorali.
Dan Barna este oficial candidatul USR-PLUS la prezidențiale și are mari șanse să ajungă în turul 2 și chiar să-l învingă pe Klaus Iohannis în lupta pentru fotoliul de la Cotroceni. Deși are cel mai mare potențial de creștere, liderul Uniunii Salvați România nu este în acest moment o locomotivă pentru propria formațiune. Partidul este cel care adună electoratul în acest moment – spune ziarul Capital azi, parcă în replică la discuția doamnei Dăncilă de ieri.
Totuși, la o căutare simplă pe google, anul a început cu acest cuvânt folosit în diverse combinații pentru a descrie un candidat sau altul: locomotivă a fost și Cioloș pentru PLUS (libertatea, februarie 2019) și Rareș Bogdan, „locomotivă“ pentru PNL la alegerile europarlamentare (martie 2019, ziarul cugetliber.ro sau mai 2019, ziarul clujulpolitic.ro), Băsescu, din nou locomotivă (martie 2019, ziarul promptmedia.ro) ba chiar USR-ul cu totul a fost locomotivă în ochii electoratului pentru alianța USR-PLUS (Podul, iunie 2019 sau potrivit lui Mihai Sandu, consilier parlamentar cu o experienta de peste 6 ani în administrația publică centrală, expert pe relații externe al USR și vicepresedinte al USR Prahova într-un editorial de pe platforma ziare.com scris luna aceasta).
Toate aceste titluri și discuții despre locomotivele politice mi-au amintit de piesa Fraților Grime și de versurile Daca esti locomotiv-ai grijă de vagoane/Trenu-i atât de personal, e cu persoane/Ai grijă de viteză, nici prea mare, nici prea mică./Daca stai ești depășit, dacă e mare li se face frică
Anii trecuți locomotive au fost și Boc și PDL, uneori și USL sau Ponta, etc. Evident, termenul nu s-a inventat la noi și politicieni din întreaga lume l-au folosit în campaniile electorale. Doar că, am citit despre cazul Alexandria Ocasio-Cortez, cea care în ianuarie declara spre stupefacția dreptei americane că își propune ca stânga americană să “run the train on the progressive agenda (conducă trenul pe agenda progresistă)”. Adică să fie tot un fel de locomotivă. Cum n-aveau la îndemână alte arme, liderii dreptei au acuzat-o pe Cortez că folosește un slang vulgar, pentru a-i ataca. Pentru că „to run the train (a conduce trenul)” mai înseamnă, potrivit dicționarului urban și să… faci sex în grup. Șoc și groază. Sigur că acesta a fost de fapt doar un atac al conservatorilor la adresa femeii politician care le stă ca un ghimpe în coastă. Din fericire, la noi nu există astfel de ambiguități căci altfel am asista la asemenea atacuri zilnic.
În Germania, Locomotiva radicală, un ziar din 1848 este cea mai importantă lucrare jurnalistică a lui Friedrich Wilhelm Alexander Held (1813-72). După o carieră militară ca ofițer în armata prusacă, Held a revenit în viața civilă și a lucrat pentru un timp ca actor și scriitor. În 1843, sa mutat la Leipzig, unde a publicat ziarul “Die Lokomotive” (Locomotiva). Ziarul a obținut rapid succes, circulația ajungând la aproximativ 12.000 de exemplare pe zi. Lucrarea sa a fost în curând interzisă pentru că era consdierată prea radicală și după mai multe încercări de a continua editarea în Leipzig, Held sa mutat la Berlin unde, la 1 aprilie 1848, a început să publice Locomotiva: Zeitung für politische Bildung des Volkes (Locomotiva: ziar pentru educația politică a poporului). Anul 1848 a fost unul al revoluțiilor în mare parte din Europa, cauzată de creșterea prețurilor la alimente și de tulburările economice și politice, ceea ce a și dus de altfel la răsturnarea regelui Louis Philippe în Franța în februarie. În Germania, delegații s-au întâlnit la Frankfurt pentru a cere reforme politice și crearea unei Germanități unificate și democratice. Revoltele populare s-au prăbușit în cele din urmă sau au fost suprimate de trupele prusace sau austriece. Publicarea ziarului Locomotiva a fost interzisă începând cu ianuarie 1849.
În Belgia, alegerea lui Marc Botenga ca deputat european pentru regiunea de limbă franceză a Belgiei din partea Partidului Muncitoresc a fost o surpriză pentru toată lumea. Botenga a vorbit despre rezultatul său ca despre o victorie a unei “stângi autentice [și]” picante adăugând că partidul avea acum o “locomotivă stângistă care [ar fi capabilă] să oferă o alternativă la extrema dreaptă și la politicile lui Emmanuel Macron sau Angelei Merkel, care au deschis ușa spre extrema dreaptă cu austeritatea”.
În istorie, peste tot în lume, se vorbește despre personalități sau partide de stânga că ar fi locomotivele socialismului, se vorbește despre locomotivele revoluției, despre locomotivele industrializării, modernizării, progresismului – toate de stânga. De altfel, conservatorii urăsc acest termen – locomotivă – pentru că-l percep ca pe un afront care le reamintește de Lenin așteptat de o mulțime de oameni acum 102 ani, în gara din Petrograd (Sankt-Petersburg). Există chiar și o glumă despre „trenul socialist”, există chiar și o piesă reggae din 1975 cântată de The Ethiopians care se numește Socialism train.
Explicația este oarecum simplă și dacă te uiți la istoria stângii din SUA. Eugene Debs a fost practic cel mai reprezentativ pentru socialismul SUA între anii 1900 și 1920. De altfel, Bernie Sanders l-a și declarat pe Debs idol. Debs, activist și sindicalist, a fost închis pentru rolul său în greva Pullman din 1894 – greva la nivel național a căilor ferate care a schimbat fața legilor muncii americane. Viața lui a fost marcată de opoziția sa față de marile corporații și de rolul său în a contribui la drepturile muncii. În calitate de membru al Partidului Socialist din America, Debs a candidat pentru funcția de președinte de cinci ori între 1900 și 1920. A fost închis în 1918 din cauză că în discursurile sale denunța participarea Statelor Unite în primul război mondial. A fost condamnat la 10 ani de închisoare.
La noi, cumva, din cauză că nimeni nu are de fapt cultură politică ne-am trezit anul acesta cu locomotive de dreapta și de pseudo-stânga una mai greoaie decât cealaltă. Și nici n-ar avea cum să fie mai fâșnețe dacă te uiți la ce-au făcut cu toții din CFR.