După ce am ieşit de la Le Havre al lui Aki Kaurismäki, am stat să-mi sistematizez gândurile, să identific exact condimentele care au dat gustul final al produsului. Şi mi-am dat seama că, asemenea bucătarilor, există regizori-contabili şi regizori-artişti. Regizorul contabil e ăla care cântăreşte cantităţi bine determinate: 10 grame realism se amestecă cu 40 de grame de situaţie tensionată şi se fierb la foc mic timp de 40 de minute. Regizorul artist e ăla care-ţi furnizează un deliciu atât de consistent şi de unitar, încât ţi se pare că nu-l poţi defalca pe ingrediente; că a apărut un nou copac şi a produs exact genul ăsta de fruct. Cam asta ar fi senzaţia iniţială, după ce părăseşti ameţit de încântare cinematograful.
Dar, datoria ta de om-care-scrie-despre-asta e să le explici oamenilor pârghiile şi mecanismele magiei, ceea ce, uneori, poate fi un job ingrat. Pentru că, dacă le deţineai, erai şi tu Kaurismäki şi boicotai şi tu Premiile Oscar.
Poate că este vorba de arta de a descoperi cu camera frumuseţea specifică a unui oraş de la malul mării, poveştile uscatului şi ale apei. (Ştiu, aici textul devine de un lirism greţos, dar credeţi-mă pe cuvânt, după ce vedeţi filmul, veţi simţi la fel). Poate că este vorba de arta de a construi personaje excepţional de bine caracterizate din detalii infime. Poate că este vorba de curajul de a explora estetismul nebănuit al imperfecţiunilor fizice: nevasta mult-iubită a eroului (Kati Outinen) e de o frumuseţe cel mult modestă, şi la fel şi Minnie, nevasta rockerului bătrân Little Bob (Richard Piazza), un fel de epigon al lui Little Richard, care nu a optat pentru numele de scenă Little Dick din motive evidente 🙂 . Poate că este vorba de talentul de a transforma un cadru cu o masă de lemn şi o vază simplă cu o floare galbenă într-un tablou. Poate este vorba, mai presus de toate, de geniul cu care eşti furat de toată această lume şi nu-ţi dai seama cum realitatea devine magie, cum locuitorii simpli se coalizează să salveze un negrişor simpatic şi cum însuşi inspectorul de poliţie se face că nu-l vede, din simplă umanitate.
Poate că merită să vizionaţi un film construit cu logică emoţională, care să nu vă prezinte lumea aşa cum este ea, ci aşa cum ar fi minunat să fie.
2 comentarii