Adrian Năstase a vrut să se împuşte în cap, dar unul dintre poliţiştii care au venit să-i aducă mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea a intervenit în ultimul moment; intervenţia lui a deviat poziţia pistolului şi, astfel, a schimbat direcţia glonţului.
Fostul premier Adrian Năsase a încercat să se sinucidă la câteva ore după ce Înalta Curte de casaţie şi Justiţie a anunţat verdictul în dosarul “Trofeul Calităţii” în care fostul premier a fost judecat pentru corupţie. Sentinţa definitivă: doi ani de închisoare cu executare.
La câteva ore după ce magistraţii au citit verdictul, la reşedinţa din Zambaccian a familiei Năstase – unde se adunaseră zeci de reporteri şi cameramani şi de unde televiziunile transmiteau non-stop în direct – au ajuns doi poliţişti care au sunat la interfon. Erau cei doi poliţişti care i-au înmânat lui Adrian Năstase mandatul de executare a pedepsei.
Potrivit mai multor surse, după ce Adrian Năstase a primit mandatul de executare, fostul premier i-a rugat pe cei doi polişti să îi permită să se ducă în bibliotecă ca să îşi ia câteva cărţi. Aceştia i-au dat voie, dar după o vreme unul dintre ei a avut o bănuială, a intrat în încăpere, iar acolo l-a găsit pe Adrian Năstase cu pistolul în mână. Voia să se împuşte în cap, iar poliţistul a intervenit instantaneu. A încercat să îi ia arma, iar Năstase nu a mai nimerit capul şi s-a împuşcat în gât.
Aceştia sunt cei doi poliţişti care au venit la Adrian Năstase cu mandatul de executare. Unul dintre ei este cel care i-a salvat viaţa.