Tabu
HEALTHSlider

Poluarea ridicată poate duce la pierderea vederii

Poluarea ridicată a aerului crește chiar și cu 91% șansele, în cazul celor peste 50 de ani, de a dezvolta degenerescența maculară legată de vârstă, potrivit unui studiu realizat recent de oamenii de știință taiwanezi.

Cercetătorii au descoperit că expunerea la poluanți precum dioxid de azot și monoxid de carbon aproape că a dublat șansele degenerescenței maculare legată de vârstă (DMLV). Degenerescența maculară este una dintre cele mai frecvente cauze ale pierderii vederii la persoanele în vârstă.

Cercetătorii au analizat datele privind 40.000 de persoane, cu vârste de peste 50 de ani, din cadrul unui studiu care s-a desfășurat între 2000 și 2010. Concluziile au arătat că da, există o legătură. Cei care erau cei mai expuși la acești poluanți aveau și cea mai mare incidență de DMLV. Concret, cei care trăiau în zone cu nivel ridicat de dioxid de azot aveau cu 91% mai multe șanse să dezvolte boala față de cei foarte puțin expuși, iar cei expuși unui aer cu concentrație mare de monoxid de carbon erau cu 84% mai predispuși să sufere de această afecțiune.

Studiul este primul de acest gen care „demonstrează o asociere semnificativă între DMLV și nivelurile ridicate de dioxid de azot și monoxid de carbon din aerul pe care-l respiră oamenii”, a declarat echipa de experți condusă de Suh-Hang Hank Juo.

Un expert american care a verificat concluziile studiului din Taiwan a remarcat o amenințare tot mai mare pentru vedere. „Odată cu o industrializare din ce în ce mai mare a orașelor din întreaga lume și cu un nivel sporit de poluare, o atenție atentă asupra efectelor pe care aceasta le va avea asupra sănătății ochilor va fi critică pentru populația noastră îmbătrânită”, a spus dr. Mark Fromer, oftalmolog la Spitalul Lenox Hill din New York.

Conform Academiei Americane de Oftalmologie, afecțiunea afectează în mod obișnuit persoanele peste 50 de ani, determinând pacienții să piardă vederea centrală în timp. În prezent, nu există un remediu pentru boală.

Există numeroși factori de risc pentru apariția DMLV, inclusiv supraponderalitate / obezitate, diete bogate în grăsimi saturate, fumat și hipertensiune arterială.

ARTICOLE SIMILARE

ROMÂNIA dă liber la ucis ciocârliile pentru restaurantele de lux

Dora Constantinovici

Cel mai apreciat grup K-Pop BTS lansează balonul cu aer cald din pungi de plastic reciclate

Andreea Damian

Mircea Rusu a fost condamnat la închisoare! Câți ani va sta cântărețul după gratii

Andreea Damian

Ungaria impune o interdicție crudă privind dormitul persoanelor fără adăpost pe spații publice

realitatea

George Buhnici, reacție spumoasă după ce a fost amendat cu 20.000 de lei de CNCD

Andreea Damian

Revista People a desemnat ”cel mai sexy bărbat în viaţă” din 2020

Andreea Damian

1 comentariu

Scrie un comentariu