Atunci când ne planificăm un concediu, facem estimări în privința banilor, începând cu mijlocul de transport și cazarea, până la masă și distracție, astfel încât să putem fixa un buget estimativ.
Uneori, însă, depășim cu mult bugetul propus, pentru că fie am fost păcăliți cu cazare ori ne-au atras anumite activități.
Din fericire, există anumite ponturi care ne vor ajuta să rămânem în bugetul propus!
1. Alegerea destinației
Dacă nu doriți să vizitați un loc anume și încă vă întrebați ce destinație ar fi mai potrivită, nu ar fi rău să vă documentați în privința celor recunoscute ca fiind ieftine. Porniți de la cele mai apropiate de casă, unde puteți ajunge ușor și rapid, potrivit weareglobaltravellers.com.
2. Evitați capcanele turistice
Orașele mari și punctele turistice ”fierbinți” au mai mereu prețuri foarte mari, astfel că ar trebui să alegeți destinații mai puțin populare. De asemenea, evitați restaurantele plasate în astfel de zone turistice, sau cele de lângă monumentele celebre.
3. Faceți asigurare de călătorie
Inițial este o cheltuială în plus, însă există riscuri destul de mari să vi se anuleze călătoria sau să aveți nevoie de îngrijiri medicale în vacanță, iar o astfel de asigurare va acoperi costurile.
4. Călătoriți în afara sezonului
Sigur, nu există garanții în privința vremii, însă destinația va fi mai puțin aglomerată și costurile considerabil reduse.
5. Rezervați din timp
Dacă știți din timp perioada în care veți merge în concediu, puteți scuti o grămadă de bani cu ofertele early booking.
6. Vorbiți direct cu proprietarii
În anumite cazuri specifice, dacă vorbiți direct cu proprietarii și nu faceți rezervările prin agenții de turism sau platforme și aplicații, s-ar putea să ieșiți mai ieftin, în special dacă nu alegeți destinații populare, ci orașe mai mici.
7. Zburați în mijlocul săptămânii
Zborurile sunt mai scumpe în weekend deoarece sunt liberi mai mulți oameni. Cele mai bune zile pentru a prinde oferte bune sunt marți, miercuri, joi.
8. Bagajele
Luați doar strictul necesar. Nu veți purta nici jumătate dintre hainele pe care le-ați pregătit și nu veți face decât să plătiți suplimentar pentru bagaje. În același timp, verificați temeinic lista cu obiecte necesare pentru a fi siguri că nu ați uitat nimic. În caz contrar, va trebui să le cumpărați la destinație.
9. Călătoriți pe timpul nopții
Oricum trebuie să ajungeți la destinație, deci o idee bună ar fi să o faceți pe timpul nopții. Scutiți o noapte de cazare și aveți mai mult timp pentru explorat în timpul zilei.
10. Activități gratuite
După ce alegeți destinația, documentați-vă de acasă ce activități puteți face gratuit. Anumite muzee au zile în care intrarea este liberă și există șanse mari să prindeți evenimente, concerte sau festivaluri la care puteți participa gratuit. De asemenea, nu uitați de tururile gratuite care se organizează în multe orașe.
11. Nu luați toate mesele la restaurant
Găsiți un supermarket cu prețuri mici și faceți câteva cumpărături. Chiar dacă nu aveți unde să gătiți, măcar cele necesare pentru gustări, astfel încât să nu fiți nevoiți să luați toate mesele exclusiv la restaurant.
12. Întrebați localnicii
Întrebați localnicii unde puteți să beți, să mâncați și să vă distrați fără să scoateți din buzunar sumele mari percepute în zonele turistice.
13. Luați apă la voi
Deși pare o cheltuială mică, într-o zi întreagă de plimbat și vizitat, mai ales vara, veți ajunge să cumpărați apă de foarte multe ori. Este ideal să plecați cu propria sticlă, pe care să o umpleți ulterior la fântâni sau izvoare, în funcție de zona unde mergeți.
14. Mergeți pe jos
Mergeți pe des oricât de des puteți în vacanță, e gratuit. În plus, e cea mai bună metodă de a descoperi zona. Dacă distanțele sunt mai mari, închiriați o bicicletă. Dacă totuși trebuie să vă deplasați cu mașina, autobuzele și trenurile sunt cele mai ieftine.
15. Respectați bugetul
Încercați să respectați bugetul pe care l-ați stabilit acasă. Eventual îl puteți împărți pe zile ca să nu fiți tentați să cheltuiți foarte mult la început.