A vorbi despre tinerii artiști români pare un subiect tabu. Tocmai de aceea, ne propunem să vă facem cunoștință cu noua generație de creatori.
Astăzi, învățăm să ne depășim limitele fizice împreună cu Daniel Alexandru Dragomir, fondatorul companiei de dans Contemporary Creative Dreamers. Un coregraf cu spirit de echipă pentru care dictonul latin Nihil sine Deo nu este doar motto-ul Familiei Regale a României…
Portet în mișcare
Dacă aș avea măiestria futuristului Giacomo Balla, l-aș picta pe Daniel în toate ipostazele zborului său, încercând să-i deconstruiesc metodic fiecare secvență de mișcare și, precum în Dinamismul unui câine în lesă, ați descoperi că un dansator are douăzeci de picioare în loc de două.
Dar fiindcă sunt doar o victimă care cade pradă foarte ușor figurilor de stil, vi-l voi descrie în epitete. E matematic, spiritual și grijuliu. Preț de câteva ore, am avut onoarea să-l descopăr exact așa cum mi l-am imaginat mereu: vorbind cu pasiune, modestie și siguranță despre arta dansului.
Născut în libertatea streetdance-ului, pe care l-a practicat în perioada 2010 — 2012, a cunoscut, ulterior, bogăția infinită de tehnici și estetici pe care doar dansul contemporan ți-o permite. După un an de cursuri, era pregătit să bată în poarta de la UNATC și să-și ceară dreptul de a deveni un coregraf profesionist.
Lecție de zbor
Ne întâlneam întâmplător, de multe ori, pe holurile facultății și ne salutam dintr-o privire așa cum fac străinii care nu fug de cei pe care nu-i cunosc. Iar într-o zi, am primit o invitație de la un prieten coregraf să merg la spectacolul de dans Nihil sine Deo. Era lucrarea de master cu care Dragomir absolvea studiile de la UNATC.
Asta se întâmpla în 2019, foarte aproape de premieră. Acum, spectacolul se bucură de participarea la aproape zece festivaluri de profil din țară. De la Craiova și până la Oradea, distribuția Nihil sine Deo și-a învățat lecția adaptării și a fost aplaudată pentru performanța sa.
Nihil sine Deo vorbește, în primul rând, despre universul interior al lui Daniel, care îl caută pe Dumnezeu pe pământ și crede că în zbor Îl va putea cuprinde. O dovadă reală că tehnica, atunci când este asumată cu rigurozitate, devine un catalizator al emoției.
În orice context artistic, virtuozitatea vrăjește spectatorii. Și nu mă veți convinge niciodată că un astfel de spectacol este născut din hazard. După discuția avută cu el, voi încerca să vă și arăt de ce greșiți când vă îndoiți de forța creatoare a tinerilor.
Niciodată singur
În spectacolul lui există numeroase momente de sincron. Corpurile interpreților nu numai că se mișcă simultan cu precizia unor ceasuri elvețiene, ci ele respiră în același timp, de parcă ar fi un singur trup. În plus, coregraful construiește scene de zbor, în care dansatorii se aruncă și se prind în aer, sfidând, în clipa suspensiei, gravitația și legile noastre pământești.
În tot acest periplu, el nu stă deoparte ca un regizor autosuficient. Este în mijlocul acțiunii, se lasă propulsat spre înălțimi de partenerii săi de dans și nu îi este frică de cădere pentru că echipa lui este mereu acolo, gata să-i amortizeze aterizarea.
Totul pornește de la echipă. Resursa umană e cea mai importantă.
DANIEL ALEXANDRU DRAGOMIR
Care-i secretul acestei sublime coregrafii? Echipa. Oamenii. Prietenia. Atribuiți-i ce nume vreți. Mai presus de orice, el pune preț pe puterea oamenilor de a comunica, de a-și fi alături indiferent de circumstanțe, în vorbă și, mai ales, în faptă.
Am căutat mereu ca oamenii care lucrează cu mine să se simtă în câștig. Să nu simtă că lucrează pentru mine.
daniel alexandru dragomir
Este de-a dreptul emoționant să-l asculți invocând într-una șansa de a avea în preajma sa oameni care să creadă în el și în visurile sale. Mai mult, consideră că fără experiența de la UNATC nu ar fi putut să creeze și să experimenteze în felul în care a făcut-o, iar asta fără să-și ridice facultatea în slăvi.
Am avut norocul ca întotdeauna să am interpreți buni.
DANIEL ALEXANDRU DRAGOMIR
Pentru el, profesorii nu sunt mereu perfecți, dar cine este? I-am admirat creația, dar cunoscându-l, îl stimez mai mult. De ce? Fiindcă e printre puținii care, înainte de a arunca vina asupra profesorilor pentru lipsa lor de pregătire, se întoarce către colegii săi studenți și le spune fără ocol, „există și o lipsă de interes din partea noastră.”
În timpul studiilor de licență, a fost foarte apropiat de doamna profesoară Elena Zamfirescu, fiindcă ea a fost cea care „m-a lăsat să mă dau cu capul de pereți până găsesc varianta cea mai bună”. Este o prezență constantă în formarea sa, un om pe care simte nevoia să-l sune, cu care vrea să discute despre tot ceea ce-l frământă în artă.
Etica în artă
Ceea ce mă frapează la el este felul în care ține la distanță orice formă de narcisism atunci când vorbește despre propria creație. În viziunea lui, nu doar că oamenii cu care colaborează sunt cei mai importanți, ci și comportamentul lor în lucru.
Nu pot să creez în momente în care există tensiuni în grup. Dacă se întâmplă, trebuie să fie scurte.
daniel alexandru dragomir
Își alege interpreții pentru un spectacol invitându-i la un experiment: un dialog în pași de dans. Astfel, află dacă găsește în omul de lângă el un partener de încredere, o persoană dispusă să dea pe cât i se oferă.
De-a lungul timpului, am cunoscut oameni mai buni decât mine, decât interpreții mei, dar nu am reușit să colaborez cu ei din cauza comportamentului lor.
DANIEL ALEXANDRU DRAGOMIR
Nu se oprește aici. Își dorește ca întreaga echipă să se conecteze și, pe cât posibil, să se creeze strânse legături de prietenie. După spusele sale, acesta ar fi avantajul spațiului de creație independent. Doar aici există luxul de a-ți alege oamenii cu care vei lucra.
Eu am căutat și, până acum, am și reușit ca cei cu care lucrez să-mi devină prieteni.
daniel alexandru dragomir
Fără limite
Nihil sine Deo este un spectacol-manifest care-și propune să rupă toate barierele de care ne izbim în drumul nostru către lumea ideală. La fel ca Platon, își scoate publicul din peșteră, afară, la lumină. Cum? Forțând orice limită care există.
Mă întrebam dacă divinitatea există sau nu, iar de aici au apărut întrebările legate de limite și cum pot să le exprim. Atunci mi-a venit această idee pe care o regăsim în toate timpurile: dorința de zbor.
DANIEL ALEXANDRU DRAGOMIR
De la anduranța fizică a dansatorilor, antrenată prin exerciții de contact improvisation și până la obsesia de a lucra pe metronom și cea mai mică respirație, și-a dorit să afle cât de departe poate merge un artist care vrea să-și întâlnească Creatorul.
Să putem să ne aruncăm și să avem încredere că ne putem prinde. Să ne bucurăm de acel moment de suspensie dinaintea căderii.
DANIEL ALEXANDRU DRAGOMIR
Până în prezent, banii sunt unicul hotar care îl mai împiedică, din când în când, să se viseze infailibil.
Factorul financiar influențează mult limitele de creație pe care le avem.
daniel alexandru dragomir
Un an de repetiții
Arta cere timp, iar el este dispus să aibă răbdare. Nihil sine Deo este un spectacol construit cu pași mici, dar semnificativi pentru care a lucrat mai bine de un an.
Conștientizează că nu va mai avea prilejul să acorde atâta timp unei unice lucrări, dar asta nu-l descurajează, ba dimpotrivă. Vrea și crede că este în stare să facă față secolului vitezei.
Știu că nu o să mai am ocazia să lucrez atât de mult la un proiect și nici nu mi-aș mai dori. Nu vreau să mă ancorez de această falsă idee și speranță că doar așa se lucrează. Știu că peste tot e vorba de o lună, maximum două și trebuie să mă mobilizez.
DANIEL ALEXANDRU DRAGOMIR
Intenția contează
Dincolo de limitele umane, a căutat să exprime, prin câteva întinderi și strângeri, tensiunea erotică ce zace în noi toți. Sexualitatea e legată de corp, de viu, iar el o chestionează atât la nivel individual, cât și în cuplu, însă fără a imagina duete clasice.
Latura pământeană este redată de mișcările trupurilor, în timp ce muzica vorbește despre spiritualitate și tot ce este inefabil.
Un corp masculin, acompaniat de o voce feminină deschide universul din Nihil sine Deo, iar în oglinda din final raportul este inversat. Animus și anima într-un spectacol cu ritm impus, în care nimic nu se poate fără Dumnezeu.
Respirația ca limbaj comun
Două fete formate în dulcele stil clasic al licelui de coregrafie, trei băieți crescuți în lumea streetdance-ului și o adolescentă de doar 16 ani. Pe scurt, o distribuție eterogenă căreia i-a răspuns ferm cu o soluție, deopotrivă, simplă și complexă: respirația.
Dacă vrem să fim împreună trebuie să avem un factor exterior comun. Eu îți arăt mișcarea, tu o vei face în felul tău, dar asta nu este îndeajuns. Am nevoie de un factor care nu depinde nici de corpul tău, nici de corpul meu. Respirația a fost un prim pas către crearea unui limbaj comun, a unui ritm comun, dar în final, muzica este cea care leagă totul.
DANIEL ALEXANDRU DRAGOMIR
Au pornit ca o echipă eclectică, cu stiluri diferite de a înțelege și reda mișcarea, dar au învățat „să le deconstruiască” pentru a găsi dansul de dincolo de stil: cel în care corpul devine instrument de bază în conturarea unei idei.
De la muzică creștină la tobe japoneze
Înainte de a colabora cu sound designer-ul Adrian Piciorea, despre care afirmă că „a avut multă răbdare cu mine”, coregraful a încercat să lucreze cu un prieten, însă relația profesională nu a funcționat, iar el este eminamente un creator care-și ascultă instinctul.
130BPM. 8 măsuri. 4 timpi. două măsuri. doi timpi. 15 minute. Când mi-a trimis melodia, am pornit muzica și videoul din repetiție în același timp. Partea aia a fost perfectă. A ieșit din prima.
DANIEL ALEXANDRU DRAGOMIR
Ca sursă de inspirație, a pornit de la muzica creștină și tobele japoneze taiko pentru a declanșa o ciocnire nu doar de civilizații, ci și de sunete. Respirațiile controlate ale performerilor acompaniate de dimensiunea serafică a unei muzici precum Agnus Dei și întrerupte brutal de magnitudinea percuțiilor produse de tobele taiko este o adevărată explozie de sentimente, senzații și sensuri.
Scena e neagră și goală, o cutie italiană în care corpurile se transformă într-un personaj colectiv secundar, iar muzica devine adevăratul protagonist. Pentru el, corpul neanimat de forța muzicii este inert și inexpresiv, dacă nu chiar de-a dreptul mort.
Muzica este mult mai importantă decât ce fac eu pe scenă.
daniel alexandru dragomir
O tonă de pământ înainte de premieră
A avut o imagine care l-a bântuit până în ziua premierei. Pământul, plămada din care se spune că suntem făcuți, era unicul element de decor necesar pentru a-și desăvârși creația, însă împrejurările vieții i-au fost potrivnice.
S-a sfătuit cu câțiva colegi de la scenografie în privința celui mai potrivit tip de sol. A mers în magazine, a pipăit și a mirosit toate soiurile de lut până ce a ajuns să cumpere o tonă de pământ!
Și-a luat echipa și l-au cărat în saci până în sala de repetiții. L-au împrăștiat pe covorul de dans, dar și-au dat seama că e prea umed. Au deschis atunci geamurile și l-au lăsat acolo peste noapte, sperând că, până a doua zi, se va usca. Dar afară era aproape vară și l-au găsit la fel de alunecos și greu de controlat. Premiera bătea la ușă, iar el trebuia să ia o decizie.
Am avut de ales între a prezenta performanța unui material lucrat timp de un an sau a reduce totul la 60%. Am ales că nu pot să păstrez atmosfera oferită de scenografie. Am strâns pământul, am făcut repetiția, mi-am anunțat profesorul și el a spus că e important să nu ne accidentăm. Exista acest risc, iar eu nu am vrut și nu vreau să-mi pun dansatorii în pericol.
DANIEL ALEXANDRU DRAGOMIR
Un model: Maria Beatrice
Ca orice tânăr creator, are artiști de la care îi place să învețe, dar nu oricum. E selectiv și foarte pretențios. Alege de la fiecare coregraf câte un mijloc de expresie pe care consideră că respectivul îl stăpânește cel mai bine.
Pe Akram Khan îl iubește pentru felul în care creează un univers pornind de la muzică. Crystal Pite îl inspiră datorită modului în care știe să-și pună interpreții în cea mai bună lumină. Deseori, recunoaște că-l roade invidia de cât de bine articulat este lighting design-ul propus de ea. De la Hofesh Shechter învață ce este un limbaj de mișcare complex. Iar cel mai bun spectacol de dans pe care l-a văzut este categoric de la compania Peeping Tom.
Când se gândește la modele de inspirație, Daniel nu privește doar înspre coregrafi celebri de peste mări și oceane, ci are puterea de a vedea că și cei foarte apropiați lui sunt niște exemple de profesionalism, creativitate și devotament.
Consider că fac parte dintr-o generație foarte bună din punctul de vedere al dansului contemporan.
DANIEL ALEXANDRU DRAGOMIR
Se uită cu bucurie și sinceră admirație la panoplia de tineri coregrafi români, dar are totuși o mare slăbiciune pentru o creatoare cu totul specială: Maria Beatrice.
Maria Beatrice e un model pentru mine pentru că eu nu pot să fac ce face ea. Ea se conectează cu omul simplu și îl educă prin dans, renunțând voit la nevoile ei de om și de artist. Eu nu am puterea ei. Pe mine mă interesează ca echipa cu care lucrez să aibă o cazare bună, să se odihnească, să nu renunțe la nicio masă, să fie hrăniți bine, să fie plătiți cât mai bine. La Beatrice, oamenii lasă de la ei pentru a se conecta cu o comunitate și, după mine, este nemaipomenit. Nu-și impune limite, nici reguli. Simt că munca ei are mult mai mult impact decât a mea și a celor cu care lucrez. E un exemplu nu doar pentru noi ca generație, ci și pentru cei mai în vârstă. Ceea ce face ea ar trebui predat.
DANIEL ALEXANDRU DRAGOMIR
În ultimă instanță, ar mai fi de spus că Daniel învață și de la el însuși atunci când este profesor. Predă dans contemporan din 2017 pentru tineri și adulți. Are grupe de avansați și de începători, dar cel mai mult învață lucrând cu cei neinițiați. De ce? Pentru că explicându-le bazele își antrenează mintea și corpul să nu uite principiile artei de care este atât de îndrăgostit.
În compania dansului
Contemporary Creative Dreamers este compania de dans pe care Daniel Alexandru Dragomir o conduce, în mod oficial, din 2018, de când și-a înființat și un S.R.L. Povestea a început în primii ani de facultate, când dansatorul visa să aibă un grup al său cu care să facă atât spectacole, cât și proiecte educaționale.
În prezent, cu o echipă de șase dansatori, se pregătește să-și pună în aplicare planurile. După doi ani de depus proiecte la AFCN, a câștigat în sfârșit.
Din februarie și până în august 2021 va organiza atât o tabără de dans contemporan, deschisă participanților de la nivel internațional, cât și un turneu național cu spectacolul Nihil sine Deo în orașe precum București, Bacău, Brașov și Iași. Cele două evenimente culturale stau sub umbrela aceluiași scop: conectarea comunităților prin intermediul dansului.
În cadrul taberei, doi coregrafi de talie mondială vor susține două ateliere intensive pentru dasatori profesioniști. În parteneriat cu câteva instituții care contribuie la educația din domeniu coregrafic, proiectul își propune să includă și ateliere dedicate elevilor și studenților din învățământul vocațional.
Cred în tine
De fiecare dată când îmi aleg artiștii pe care vreau să-i desenez în cuvinte, îi invit la un dialog. Pentru mine, nu este suficient să le revizitez creațiile. Înainte de le scrie povestea, am nevoie să mă simt mai aproape de gândurile, căutările, ideile, îndoielile și frustrările lor. Am nevoie să-i ascult. În nebunia vremurilor pe care le trăim, aceste întâlniri, fie ele și virtuale, sunt printre puținele experiențe care-mi provoacă o sinceră bucurie.
Vă întrebați ce legătură are mărturisirea mea cu portretul lui Daniel? Ei bine, el este primul care nu s-a ferit să mă întrebe „De ce eu?”. Pentru că m-ai făcut să cred în tine, Daniel. Sunt convinsă că vă puteți imagina bucuria nedisimulată de pe chipul lui când i-am rostit aceste cuvinte.
foto credits: Albert Dobrin, Oana Monica Nae, Vigh László Miklós, Ovidiu Matiu, Mădălina Păun
1 comentariu