Marele Gatsby este sinonim cu petreceri, dezmăț și glamour – dar aceasta este doar câteva dintre numeroasele neînțelegeri apărute în jurul cărții, încă de la prima sa publicare.
Puține personaje din literatură întruchipează atât de bine epoca Jazz Age (n.r. perioadă din anii 1920 și 1930 în care muzica și stilurile de dans au câștigat rapid popularitate la nivel național în Statele Unite) precum o face Jay Gatsby. La aproape un secol după ce a fost creat, romantismul condamnat al lui F Scott Fitzgerald a devenit stenografie pentru flapper-uri decadente, fântâni de șampanie și petreceri nesfârșite.
James Gatsby are o identitate tare complicată. Este descris de naratorul romanului, Nick Carraway, ca având „un dar extraordinar pentru speranță”. Este, de asemenea, un cochetar și un stalker delirant al cărui spectacol pare să fie de-a dreptul prost. Dacă întruchipează potențialul visului american, atunci ilustrează și limitările sale: iată un om, să nu uităm, al cărui scop este destinat să fie la fel de inutil pe cât de violent.
Povestea Marelui Gatsby a fost neînțeleasă încă de la început. Fitzgerald i-a mărturisit prietenului său Edmund Wilson, la scurt timp după publicare, în 1925, că „dintre toate recenziile, chiar și cele mai entuziaste, niciuna nu avea nici cea mai mică idee despre ce este vorba în carte”. Colegii de breaslă ai lui Fitzgerald precum Edith Wharton au admirat-o din plin, dar după cum relatează critica Maureen Corrigan în cartea sa So We Read On: How The Great Gatsby Came to Be and Why It Endures, recenzorii populari au citit-o ca fiind ficțiune criminală. Romanul a înregistrat atât de multe vânzări încât, până la moartea autorului, în 1940, încât și al doilea tiraj a fost epuizat rapid.
Norocul lui Gatsby a început să se schimbe când a fost selectat ca să fie oferit cadou de către armata SUA. Odată cu încheierea celui de-al doilea război mondial, aproape 155.000 de exemplare au fost distribuite într-o ediție specială pentru serviciile armate, creând un nou cititor peste noapte. Pe măsură ce anii 1950 se apropiau, înflorirea visului american a accelerat actualitatea romanului și, prin anii 1960, a devenit o forță atât de puternică în cultura pop, încât chiar și cei care nu l-au citit se simt ca și când ar fi ajutat la acest curent. În 1977, la doar câțiva ani după ce Robert Redford a jucat rolul principal din Marele Gatsby, după o adaptare a lui Francis Ford Coppola, a fost înregistrat pentru prima dată cuvântul Gatsbyesque.
Cartea a generat doar în ultimul deceniu romane grafice, un musical și o experiență teatrală captivantă. De acum încolo, este posibil să vedem și mai multe astfel de adaptări și omagii, deoarece la începutul acestui an, scrie BBC, drepturile de autor ale romanului au expirat, permițând oricui să-l adapteze fără permisiunea nimănui.
Visul american este, desigur, o mare temă a lui Gatsby și una care continuă să fie neînțeleasă. Fitzgerald arată că acel vis este foarte puternic, dar că este într-adevăr unul foarte greu de realizat de majoritatea americanilor. Le hrănește mari speranțe, mari dorințe și este extraordinar, eforturile pe care atât de mulți dintre ei le fac pentru a îndeplini acele vise și acele dorințe, dar acel vis nu este la îndemâna multora, și pentru mulți, renunță înainte să obțină acel mare succes, spun specialiștii în literatură americană.