Mario Vargas Llosa este un autor care personal mi-a atras atentia prin stilul complex al scriiturii, care poate parea atat complicat pentru unii cititori, cat si privit ca o provocare.
Am citit Matusa Julia si condeierul cu sufletul la gura! Trebuie sa recunosc ca lectura acestui text mi-a fost impusa academic, insa va spun sincer ca odata ce m-am apucat sa citesc (in ritm alert pentru a termina mai repede), am inceput usor, usor sa imi doresc ca paginile sa se lungeasca, pentru ca desi imi doream sa aflu cum vor evolua lucrurile, imi doream totodata sa nu se termine niciodata firul povestii.
Povestea are doua planuri ce se intrepatrund, care mai de care mai interesante si provocatoare: povestea de dragoste dintre Mario (un tanar de doar 18 ani) si matusa sa Julia (32 ani), dar si universul teatral care il are drept personaj central pe Pedro Camacho, un regizor cu renume in Peru. Povestile se intrepatrund prin faptul ca Mario lucreaza la acelasi post de radio la care ajunge si Pedro drept regizor al teatrului radiofonic.
Povestea de dragoste dintre cei doi este cum probabil va imaginati una cu… nabadai. Acest lucru nu este cauzat doar de diferenta evidenta de varsta dintre cei doi, ci si de teama de a nu afla despre asta membrii familiei.
Pedro Camacho pierde controlul asupra vietii…
Despre Pedro Camacho pot spune doar ca traiectoria lui in acest text a fost una imprevizibila, pentru mine cel putin. Desi la aparitia sa in poveste parea sa devina un personaj demn de admirat de actorii teatrului radiofonic, captiv in lumea sa fictionala, se transforma intr-un personaj care pare a se deplasa sisific intr-o lume paralela cu realitatea. Pe langa faptul ca povestile sale scrise pentru radio incep a-si confunda personajele intre ele, acesta devine obsedat de munca si de crearea unui plan de trasformare a fictiunii intr-o oglinda a realitatii. Intalnim in acest teatru povesti dure, cu scene violente si un numar urias de crime si intrigi.
Intre Mario si Julia povestea pare inca de la inceput sa decurga precum povestea unor adolescenti aprinsi de flacara iubirii, insa evolueaza spre o iubire complicata cu o multime de piedici in fata casatoriei. Vorbim despre o poveste aproape tipica intre un aspirant la cariera de scriitor si o femeie ceva mai in varsta care dupa o casatorie esuata incearca sa isi petreaca timpul in compania unor barbati potenti financiar. Cei doi reusesc in cele din urma sa se casatoreasca, in ciuda familiei care se opune acestui lucru.
„Lo que varguitas no dijo”
Ceea ce mi s-a părut interesant este faptul ca in planul iubirii celor doi intalnim doar perspectiva lui Mario asupra povestii lor de dragoste, adesea simtind ca vreau sa aflu si cum vedea Julia relatia pe care o avea cu acest tanar. Am fost surprinsa sa aflu ca exista si o versiune a povestii Juliei.
Ceea ce a scris Mario Varga Llosa insa pare a fi inspirat chiar din viata sa, tocmai de aceea, Julia, cea careia i se si dedica acesta carte inca de la inceput, a scris in 1938 romanul „Lo que varguitas no dijo”, o carte ce ne ofera perspectiva unei femei ce se simte abandonata. Spor la citit, dragilor!
Vezi si:
https://www.tabu.ro/povestea-de-pe-noptiera-mea-gustave-flaubert-doamna-bovary/
https://www.tabu.ro/povestea-de-pe-noptiera-mea-jose-samarago-eseu-despre-orbire/
https://www.tabu.ro/trei-carti-pe-care-trebuie-sa-le-citesti-pe-vremea-asta/