Povești despre succes

Opinie TABU:
Lecția despre succes: cum să „prinzi trenul“ 

Când am început documentarea pentru acest dosar, referințele mele despre succes se rezumau la ceea ce înseamnă notorietatea contrafăcută din paginile tabloidelor – deci nu aveam nicio idee despre ce înseamnă, de fapt, succesul, cum se obține, când se cheamă că ai ajuns la el și ce trebuie să faci ca să îl păstrezi. M-am gândit apoi că voi întâlni oameni care au destulă experiență în ale succesului ca să mă lumineze. Dar nu s-a întâmplat.
Deși fiecare dintre personajele acestui material are la activ câte o poveste de succes (dacă nu chiar mai multe), niciunul dintre ei nu are o rețetă fixă și niciunul nu și-a propus în mod expres să aibă ceea ce numim succes. Fiecare, în schimb, a știut să exploateze oportunități. Ceea ce au făcut ei s-ar putea numi a „prinde trenul“. Pentru fiecare a existat un moment în care s-a ivit o ocazie și toți au știut să profite de aceasta.

Problema reală a venit, însă, după primul pas. Căci prin „a avea succes” ei înțeleg mai degrabă să știi să păstrezi momentul, să menții starea și statutul pe care ți le conferă o reușită temporară. Succesul vine abia după această reușită, pentru că a-l avea înseamnă, mai degrabă, să îl deții decât să îl obții. Åži înțelegând aceste repere, mi-am dat seama că succesul are puțin de-a face cu notorietatea. Pentru protagoniștii acestui dosar, notorietatea a fost doar un adaos, de multe ori neplăcut, fără legătură cu succesul lor real.

Tot de la acești oameni, obișnuiți să își vadă chipurile în reviste sau la TV, am aflat că viețile lor sunt împlinite mai degrabă datorită reușitelor care nu atrag atenția presei: un contract semnat, o zi cu copilul în parc, o vizită la părinți sau o întâlnire cu prietenii. Orice lucru din care au câștigat ceva poate fi trecut la categoria „succese”. Ultimul capitol din lecția mea despre succes a fost și cel mai important: nu există, de fapt, succes peste noapte. Pentru a ajunge la o stare a lucrurilor care să îți aducă avantaje financiare, notorietate, respect sau putere, este nevoie de ceva risc și de muncă. Multă muncă.

Avi, 29 de ani . Succesul din spatele notorietății

Chiar dacă este cunoscut mai degrabă da­torită trupei Activ (pe care a înființat-o în ’99 împreună cu colegul său din liceu, Rudi), Avi lucrează de multă vreme la Radio 21. Este producător, se ocupă de toate jingle-urile și toate fragmentele sonore atât de necesare unui radio, iar de trei ani este, accidental, și vocea postului.

Aceasta este munca de care este mân­dru și la care nu ar fi dispus să renunțe chiar dacă proiectul Activ s-a dovedit, în timp, un mare succes: cele mai difuzate hituri la radiourile din România le aparțin; se ocupă de câțiva ani, împreună cu DJ Optick, de imnul Liberty Parade, iar piesa „Visez” a stat săptămâni la rând în vârful clasamentelor din Polonia și Ucraina.

Deși implicat deja în proiect, Avi s-a angajat, cu cinci ani în urmă, când a auzit despre job-ul din radio de la un prieten. A venit pentru interviu la București, cu bani împrumutați; tot cu împrumuturi s-a și mutat din Timișoara. Cu 100 de euro de la o mătușă și apoi chiria pe trei luni plătită de șeful lui a luat un nou start, dar a men­ținut colaborarea cu Rudi și Oana, colegii lui din Activ, rămași în Timișoara.

A ajuns, în timp, la un soi de echilibru în care împacă job-ul zilnic cu concertele trupei, dar a renunțat, în favoarea lor, la plăceri perso­ nale. În cei cinci ani de când locuiește în oraș nu a reușit să viziteze nici 5% din București, nu a văzut nici un muzeu; iar acesta nu este singurul regret pe care îl are.

Pentru că a fost prea ocupat, nu a apucat nici să își termine studiile, dar știe că va veni o vre­me când o va face și pe asta. Până atunci, îi ajunge faptul că s-a căsătorit și că are un loc de muncă pe care îl consideră mai degrabă un mod de viață decât un job. Iar faptul că trupa pe care a înființat-o are nenumărați fani și a câștigat multe premii este o confirmare în plus a muncii lui.

Cristian, 29 de ani. Succesul neașteptat

În 1997, Cristi Popa își cumpărase o broșură despre admiterea la fa- ­cultate și își pregătea poeziile și mo­nologurile pentru examen. Până atunci, nu văzuse nicio pie­să de teatru. A ales, fără să știe în ce se bagă, să interpreteze un per­sonaj de peste 60 de ani pe care l-a pregătit după ureche.

A trecut examenul din prima încercare și a ajuns la Facultatea de Teatru din Iași, într-o grupă care avea să devină faimoasă. În ultimii 10 ani l-ați văzut în filme, piese de teatru, seriale TV („În familie“, „Bă­ieți buni“, „Secretul Mariei“) și în re­clame la cele mai felurite produse (Colgate, Floriol, Elita, Pantene). Ba chiar, la un moment dat, ajunsese să joace în atâtea re­cla­me pentru Israel încât piața de acolo a fost invadată de imaginea lui.

A ales, totuși, să meargă în di­recția teatrului, cea care îl împli­nește și îl dezvoltă profesional. Asta pentru că el crede în acel gen de succes care contează mai puțin pentru alții: cel personal, care constă de cele mai multe ori în a te simți bine cu tine, a-ți face me­seria cât mai bine, fără să te inte­re­seze părerile, chiar dacă a­vizate, ale celorlalți. Din această cauză, Cristi nu citește recenziile pieselor în care joacă și își evalu­ează singur performan­țele.

Åžtie când un scenariu sau un regizor vor scoate ceva de la el. În rest, nu joacă pentru că simte că ar avea ceva de transmis lumii, ci pentru că a învățat să facă asta și are de gând să învețe încă și mai bine. La un anumit moment, aparițiile lui la TV l-au făcut popular pe stradă. L-au deranjat atunci reacțiile oa­menilor care îl recunoșteau și vorbeau despre el ca și cum nu ar fi fost de față, deși era la câțiva cen­timetri distanță.

La fel, l-au deranjat și paparazzi, care l-au surprins într-o zi în parc cu fiul său și l-au acuzat că și-a ascuns intenționat familia de ochii presei. Intenția, ce-i drept, exista, dar numai pentru că Cristi crede și astăzi că munca lui ar trebui să fie mai interesantă pentru presă decât viața lui personală.

Nicoleta, 31 de ani. Succesul construit în timp

Nicoleta Ilie este una dintre acele persoane care știu foarte bine ce vor și știu ce să facă pentru a obține acele lucruri. Dar dacă astăzi se spune despre ea că e o fe­meie de afaceri de succes este pentru că știe, în primul rând, să riște. La 31 de ani are la activ doi copii, 20 de magazine în toată țara și un divorț mult prea mediatizat.

Își amintește că a început să facă mici afaceri de pe la 13 ani, când aducea jeanși în România și îi vindea. La vremea aceea nu avea nici măcar un pașaport propriu, era trecută pe al mamei ei. La începutul anilor ’90, când pleca dimineața în Bulgaria sau Turcia și se întorcea seara cu marfa, a în­ceput să prindă gustul independenței și nu a fost dispusă să mai renunțe la el. Primii bani pe care i-a câștigat din mica ei afacere au fost 500 de dolari.

I-a dublat apoi într-un singur weekend, dar i-a cheltuit la fel de repede cum i-a strâns. Pentru că a avut propriile resurse de mică, s-a obișnuit să facă excese, pe care le practică nonșalant și acum. La 18 ani a început să lucreze, în pa­ralel cu școala, la magazinul Done Design, pe Calea Vic­toriei. În doi ani, a ajuns să fie, de la vânzătoare și ma­nechin în vitrină, manager pe locație.

Ironic, unul dintre magazinele ei se află acum la câți­va metri de locul primului ei job. Des­chiderea primului butic Guess din România i se datorează în întregime, și Nicoleta a făcut totul ca să își înde­­pl­i­nească această ambiție: a cunoascut o directoare de ma­gazin din Milano, iar de atunci a început să dea telefoane, să scrie mailuri și să adune bani.

Åži-a pus în joc toate relațiile, finanțele proprii și pe cele ale prietenilor apropiați, a găsit o locație perfectă pe Calea Victoriei și a reușit să convingă firma Guess că merită și este capabilă să fie primul master franchiser din Europa. Cu doi ani în urmă nu concepea să își cumpere o poșetă sau un portofel și cel mai mare răsfăț pentru copiii ei era o pe­re­che de pantofi sport pe lună pentru că știa că trebuie să in­ves­tească totul în afacere. Astăzi s-a mai relaxat, are o echipă de 200 de angajați care au grijă de magazine și își petrece mai mult timp cu copiii.

Cosmina, 25 de ani. De la detașare la success

Cu 7 ani în urmă, Cosmina s-a prezentat împreună cu Alex, iubitul ei de atunci, la un casting pentru unul dintre primele reality-show-uri din România. Nu își mai amintește acum motivele pentru care a făcut-o, dar știe că era în acele vremuri, la doar 18 ani, foarte relaxată și dezinhibată, și desigur, puțin inconștientă.

După prima ediție a emisiunii „Vara ispitelor“, a primit o ofertă să apară într-o revistă pentru bărbați, pe care a acceptat-o. De atunci, lucrurile au început să se lege. De-a lungul ul­timilor ani, Cosmina a prezentat emisiuni TV („Zero“, „Zanga Party“, „Coca-Colafornia“) și a găzduit evenimente, a jucat în seriale („Băieți buni“, „Chiquititas“, „17“), iar anul acesta a debutat în lung metrajul „Tanti”, care va avea premiera în pri­măvara următoare.

Despre proaspăta ei experiență de film nu are de spus decât vorbe bune. Își asumă cu seninătate statutul de persoană publică și i se pare normal să fie, din când în când, vânată de paparazzi. Dar crede că aces­ta este singurul preț pe care îl plă­teș­te pentru notorietatea ei. Timpul pe care i-l ocupă diversele proiecte nu con­tează în ecua­ția aceasta, pentru că îi place foar­te mult ceea ce face.

Singurul regret, după 7 ani, este faptul că nu a apucat să termine școala. Dar crede că mai are vreme pentru asta și apoi, în­cearcă să învețe cât mai mult de la toți oamenii pe care îi întâlnește, fie că fură meserie, fie că este inspirată de experien­ța lor de viață. La 25 de ani, visul ei cel mai important este să facă o școală serioasă de actorie în străinătate și să con­tinue să lucreze în film sau în televiziune.