În imagine, o tânără ține cu mâna dreaptă o altă tânără în timp ce, cu stânga, formează un leagăn din palme cu un bărbat. Pe leagăn stă un copil de câteva luni. Bărbatul e îmbrățișat de un alt bărbat. Femeile formează un cuplu, bărbații un altul. Copilul e cel care-i unește. Lanțul acesta de oameni așezați pe un fundal gri, îmbrăcați cu haine colorate, e o fotografie realizată de Oliviero Toscani pentru o campanie Benetton. În iulie 2005 m-am dus cu ea la Cosmin Bumbuț, cel mai premiat dintre fotografii români, și i-am spus: „Vreau să facem dosare cu istorii ale oamenilor obișnuiți, în care să spunem povești cum face fotografia asta. Te bagi? Dacă nu te bagi, nu le facem.”
S-a uitat la fotografie, s-a încruntat: „Vrei să copiez munca altora?!”
„Nu, vreau să arătăm emoțiile oamenilor într-un singur cadru și numai tu poți face asta”.
Acesta a fost momentul în care am luat în calcul să înlocuim opiniile vedetelor din dosar, cu fapte și întâmplări ale unor oameni pe care nu-i știa nimeni. Două luni mai târziu, în septembrie 2005, apărea primul dosar cu povești ale oamenilor obișnuiți. Pentru că ne doream ca impactul vizual să fie cât mai puternic, am deschis cu o înșiruire de fotografii mari cât o pagină care „vindeau” tema, ajutate și de câteva indicii menționate într-un colț: nume, vârstă, naționalitate, greutate. Oamenii din imagini formau cupluri atipice. La sfârșit, sub titluri explicative – „Poveste în alb și negru”, „Doamna și puștiul”, „Iubire în căruciorul cu rotile” –, veneau și poveștile lor, spuse pe scurt, într-o jumătate de pagină.
La vremea aceea, istoriile oamenilor obișnuiți nu erau acceptate ca fiind potrivite pentru revistele glossy și trucul acesta, cu fotografii emoționante și puternice, ne-a ajutat să ambalăm în haine de vedetă întâmplări pe care nu ni le-ar fi povestit niciun PR. Pentru că, spre deosebire de vedete, subiecții respectivi n-aveau PRi; mulți nici nu știau ce înseamnă asta.
Aproape 200 de povești de viață au fost prezentate în acești patru ani. Textele au purtat multe semnături, dar e o singură persoană care-i știe pe toți oamenii care ne-au împărtășit emoțiile lor. Cosmin i-a fotografiat pe fiecare.
Au fost povești care ne-au dat bătăi de cap („cum să prezentăm operațiile estetice ca să transmitem că nu e o rușine când cineva admite că și-a făcut o asemenea intervenție?”), oameni pe care i-am convins cu greu să se lase fotografiați („gravidă la 40 de ani care să pozeze nud?!”), dar și greșeli care au intrat în legenda redacției. La primul număr eco, în aprilie 2007, dosarul era despre problemele Bucureștiului: spațiu verde limitat, praf, gunoaie, aglomerare urbană și… porumb tratat genetic. Deși citisem textele de foarte multe ori, abia când am văzut revista tipărită ne-am întrebat: ce caută porumbul aici? Acum numim „porumb” orice subiect care sare din tema propusă.
Pentru mine dosarul Tabu e ca un caleidoscop: jucăria aceea cu bucăți de oglinzi care transformă pietricelele colorate în imagini-flori. Fiecare temă e ilustrată din mai multe povești, fiecare poveste are propriile-i oglinzi (cuvinte și imagini) în care se reflectă. Iar imaginea pe care o putem obține la final are sute de mii de variante, număr egal cu cititorii noștri.
De când am făcut această schimbare, oamenii neștiuți de public au început să fie prezentați în tot mai multe locuri, iar faptele lor au devenit de interes nu doar pentru „Poveștiri adevărate”, ci și pentru publicațiile prețioase și pretențioase. Astăzi nu mai avem nevoie de ambalaje cu fundă ca să prezentăm istorii demne de film, dar fără glam-ul de vedetă. E motivul pentru care de la începutul acestui an, dosarele arată altfel; cuvintele sunt la egalitate cu imaginile, forma și fondul se completează și istoria personajului are – în pagină – veșmânt de poveste.
Ce nu s-a schimbat e convingerea noastră că poveștile oamenilor obișnuiți trebuie să fie spuse. {i când sunt bine povestite, când oglinzile prin care sunt reflectate nu distorsionează adevărul, ci sunt așezate cu respect pentru subiect și pentru cel care-l privește, ele au putere de exemplu și pot schimba vieți.
Aveți în față dosarul numărul 40 cu oameni obișnuiți. Aniversar.